Birourile Permanente ale Camerelor se reunesc sâmbătă pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură AUR-USR PLUS

Distribuie acest articol!

Birourile Permanente ale celor două Camere au fost convocate sîmbătă, la ora 11:00, pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR şi a stabili calendarul dezbaterii acesteia, după ce o primă şedinţă pe această temă convocată vineri la ora 23:00, nu a întrunit cvorumul. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din partea USR Cristina Prună a acuzat că că “PNL şi PSD au jucat la offsaid”.

“Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moţiunii de cenzură împotriva lui Cîţu. Şedinţa din seara asta tocmai s-a încheiat fără cvorum – PNL şi PSD au jucat la offsaid”, a afirmat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Ea a adăugat că “opoziţia nu înseamnă blaturi”.

“Domnul Ciolacu a afirmat clar că va susţine moţiunea de demitere a lui Cîţu. Opoziţia nu înseamnă blaturi. Aşteptăm toate forţele care au declarat că vor debarcarea lui Cîţu să nu tergiverseze procedurile parlamentare”, a scris Prună.

Deputatul AUR, Ciprian Ciubuc, a declarat pentru 60m.ro că PSD și PNL vor forma USL 2 deoarece patru membri ai Biroului Permanent PSD, Grindeanu, Firea, Cazanciuc şi Budăi au boicotat, au lipsit de la şedința BP – Biroului Permanent convocat la ora 23.00.

„SUSPANS, se prefigurează o nouă ALIANȚĂ USL 2!!! Celebra alianță, alianța veche a hoților grei!4 membri ai Biroului Permanent PSD Grindeanu, Firea, Cazanciuc şi Budăi au boicotat, au lipsit de la şedința BP – Biroului Permanent convocat la ora 23.00.Conform regulamentului, BP e convocat în ziua înregistrării moțiunii de cenzură la SG – Secretariatul General pentru stabilirea datei votului final al moțiunii de cenzură în plenul reunit al parlamentului.”, a declarat deputatul AUR, Ciprian Ciubuc.

Co-preşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat vineri seară că tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură, despre care a afirmat că este calea parlamentară pentru ca în cel mai scurt timp să avem un nou premier şi coaliţia să meargă mai departe. “În măsura în care moţiunea nu va trece, Cabinetul Cîţu merge mai departe, iar noi mergem în opoziţie”, a afirmat el. “Fiţi de partea românilor, nu de partea infractorilor, a politrucilor şi a „băieţilor deştepţi”! Votaţi pentru demiterea guvernului Cîţu!”, este îndemnul adresat în textul moţiunii parlamentarilor.

Conform Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: