În România, nu lipsa banilor sau a ideilor ucide economia, ci birocrația. O birocrație greoaie, coruptă și ostilă, care transformă orice investiție într-un maraton absurd. Dacă vrei să construiești, să produci sau să creezi locuri de muncă, statul te întâmpină cu dosare, avize, cozi interminabile și un mesaj spus pe șoptite: fără șpagă, nu miști nimic.
Autorizațiile ajung să dureze doi ani sau chiar mai mult. Doi ani în care capitalul stă blocat, utilajele ruginesc pe hârtie, iar investitorii renunță. Fiecare lună pierdută înseamnă costuri mai mari, profitabilitate mai mică și un randament economic care se prăbușește. Statul nu doar că nu ajută, dar sabotează activ orice inițiativă.
Birocrația nu creează nimic, dar distruge tot. Blochează investiții, omoară locuri de muncă și alungă capitalul românesc. În loc să fie un arbitru corect, administrația publică a devenit un filtru corupt, unde supraviețuiesc doar cei dispuși să plătească.
Aceasta nu este neputință administrativă. Este un sistem care trăiește din blocaj. Iar o țară în care investițiile sunt ținute captive pe holurile instituțiilor este o țară condamnată la stagnare și sărăcie.
