Modelul Bolojan este simplu și periculos: austeritate pentru cei fără putere, protecție totală pentru cei cu influență. A tăiat salarii mici, a strâns șurubul la bugete locale, a vorbit obsesiv despre „eficiență” și „disciplină fiscală”, dar n-a atins niciodată miezul putred al statului român: privilegiile.
România nu s-a făcut și nu se va face bine cu lideri care confundă managementul cu contabilitatea și reforma cu foarfeca.
Tăieri jos, tăcere sus
Sub masca „responsabilității”, Bolojan a practicat politica clasică a sistemului:
– nu se umblă la pensiile speciale,
– nu se umblă la sinecuri,
– nu se umblă la rețelele de partid din instituții,
– nu se umblă la contractele grase ale clientelei.
În schimb, se umblă la:
– ajutoare sociale,
– finanțări pentru comunități mici,
– investiții în educație și servicii publice,
– oameni fără voce politică.
E rețeta veche: sărăcia trebuie „disciplinată”, nu rezolvată.
Omul sistemului, nu reformatorul
Ilie Bolojan nu a fost niciodată un pericol pentru sistem. De aceea a și fost promovat. În România, adevărații reformatori sunt izolați, caricaturizați sau eliminați. Cei care ajung sus sunt cei previzibili, docili și utili.
Bolojan nu a deranjat serviciile, nu a deranjat partidele mari, nu a deranjat structurile care controlează banii publici. A fost perfect pentru rolul de administrator al stagnării.
Când a ajuns în prim-plan național, nu a venit cu un proiect de țară, ci cu un discurs rece despre „tăieri necesare”. Niciun cuvânt despre resetarea statului, despre justiție reală, despre eliminarea castelor privilegiate. Doar cifre. Doar grafice. Doar foarfeca.
De ce nu se mai face bine României
Pentru că România este condusă de oameni care:
– nu au curaj politic,
– nu au viziune,
– nu au empatie socială,
– nu vor să supere pe cei de sus.
Ilie Bolojan este simptomul, nu excepția. Un produs al unei clase politice care a învățat să guverneze fără să schimbe nimic esențial. Care vorbește despre reformă, dar trăiește din status quo.
România nu moare din lipsă de tăieri. România moare din lipsă de dreptate.
Atâta timp cât „reforma” înseamnă doar sacrificii cerute celor care deja duc greul, iar privilegiile rămân intacte, orice Bolojan va fi doar o altă piesă într-un mecanism care macină speranța.
Nu, România nu se mai face bine cu contabili ai suferinței sociale și cu administratori ai liniștii sistemului. Se va face bine abia când cei aduși „cu pluta” vor fi trimiși înapoi la mal, iar deciziile vor fi luate pentru oameni, nu pentru rețele.
