Biden ar putea fi AUTORIZAT să folosească armata SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei
Congresul îi va oferi preşedintelui Joe Biden autorizaţia să folosescă forţele armate ale SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei în cazul în care Vladimir Putin îşi intensifică războiul, propune un parlamentar american , informează mediafax.
Congresmanul Adam Kinzinger a anunţat introducerea unei rezoluţii comune care ar autoriza utilizarea forţelor armate ale SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei dacă Vladimir Putin îşi intensifică atacurile.
Rezoluţia i-ar oferi preşedintele Statelor Unite o autorizaţie să utilizeze forţele armate pentru a răspunde în cazul în care Federaţia Rusă ar folosi arme chimice, biologice sau nucleare împotriva Ucrainei.
Rezoluţia ar urma să treacă prin Congres zilele viitoare.
Kinzinger a făcut anunţul, în premieră la CBS.
„După cel de-al Doilea Război Mondial, America şi-a exprimat clar poziţia – angajamentul faţă de libertate – care i-a pus pe autocraţi în defensivă şi a consolidat democraţiile din întreaga lume. În ultimul deceniu, am văzut cum această hotărâre s-a clătinat, iar tiranii, precum Vladimir Putin, au exploatat aceste vulnerabilităţi. Astăzi, America are ocazia de a-şi reafirma sprijinul faţă de oamenii care caută libertatea şi de a se opune cu fermitate autoritarismului. După ce am vorbit cu secretarul Blinken şi am auzit îngrijorările sale grave cu privire la utilizarea de către Putin a armelor chimice, sunt încrezător că Statele Unite vor arăta comunităţii internaţionale că nu vom tolera violenţa fără sens. Personalul meu şi cu mine aşteptăm cu nerăbdare să continuăm discuţiile cu secretarul Blinken pentru a ne asigura că Rusia este trasă la răspundere pentru orice încălcare a dreptului internaţional. Ştim că milioane de ucraineni sunt strămutaţi, iar mii de oameni au fost ucişi. Ţintirea civililor, execuţiile în masă şi nenumăratele rapoarte de violuri comise de forţele ruseşti au rămas în mare parte nepedepsite. Trebuie să luăm măsuri pentru a pune capăt acestor atrocităţi. Cuvintele contează, dar şi acţiunile noastre contează. Introduc acest AUMF ca o linie roşie clară, astfel încât administraţia să poată lua măsuri adecvate în cazul în care Rusia ar folosi arme chimice, biologice şi/sau nucleare. Aşa cum a spus preşedintele Statelor Unite, Putin trebuie oprit. În consecinţă, comandantul suprem al celei mai mari armate din lume ar trebui să aibă autoritatea şi mijloacele necesare pentru a lua măsurile necesare pentru a face acest lucru”, a explicat parlamentarul.
Citește și : China va continua cu strategia sa zero Covid; locuitorii închişi în Shanghai protestează lovind tigăi şi oale la ferestre
Adam Kinzinger a subliniat că rezoluţia nu este un act ostil, ci doar are scopul să îi ofere preşedintelui Biden posibilitatea să intervină rapid în caz de necesitate.
„Îi oferă, ştiţi, o mai mare flexibilitate, dar este, de asemenea, un factor de descurajare pentru Vladimir Putin”, a precizat Kinzinger la CBS.