InternaționalȘtirile 60m.RO

Belgia impune carantină obligatorie pentru locuitorii din 24 de județe din România

Locuitorii din 24 de județe din România sunt plasați, începând de sâmbătă, în „Zona Roșie”, de autoritățile belgiene. Carantina și testarea vor fi obligatorii pentru persoanele care provin din aceste județe și care vor să călătorească în Belgia, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE) belgian.

Astfel, începând de sâmbătă, Centrul (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), Sud-Estul (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), Sudul Munteniei (Arges, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) și Sud-Vestul Olteniei (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) sunt în „Zona roșie”, potrivit Mediafax.

„Zona roșie înseamnă: pentru cei ce călătoresc în Belgia din zona roșie, carantina și testarea COVID19 sunt obligatorii la sosirea în Belgia. Restul României rămâne în zona portocalie. Sunt recomandate carantină și testare”, pentru cei ce vin din România în Belgia.

Conform MAE Belgia, nu sunt permise călătoriile neesențiale din Belgia în regiunile românești din „Zona roșie”.

Zonele din România nu sunt singurele incluse pe lista roșie. Următoarele regiuni sunt și ele vizate de măsura autorităților din Belgia: Bulgaria (Severoiztochen, Yugozapaden), Franța (Mayenne), Spania (Aragon, Navarre, Barcelona și Lleida în Catalonia), Elveția (Lake Geneva region), Marea Britanie (Leicester).

Back to top button