BCE ia în calcul o creștere puternică a ratelor dobânzilor și o plasă de siguranță pentru țările puternic îndatorate
Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) vor lua în considerare posibilitatea de a majora dobânzile instituției cu 50 de puncte de bază în cadrul ședinței de politică monetară de joi, pentru a limita inflația galopantă, au declarat pentru Reuters două surse care au cunoștință directă despre discuții, potrivit boursorama.com.
Oficialii BCE lucrează, de asemenea, la un acord pentru a ajuta țările periferice din zona euro pe piețele de obligațiuni, dacă acestea respectă normele Comisiei Europene privind reforma și disciplina fiscală, pentru a evita creșterea costurilor de finanțare și majorarea spread-ului față de țările considerate sigure.
BCE urmează să efectueze joi prima majorare a ratei dobânzii în mai bine de zece ani, în contextul unui mediu dificil, marcat de războiul din Ucraina, inflația ridicată, încetinirea creșterii economice și criza politică din Italia.
Prin urmare, trebuie să găsească echilibrul potrivit între creșterea costului creditelor pentru a calma creșterea prețurilor, fără a înrăutăți situația statelor membre cele mai îndatorate și riscul ca economia să intre în recesiune.
Potrivit surselor, care au vorbit sub protecția anonimatului din cauza caracterului privat al discuțiilor, alegerea unei majorări de 25 sau 50 de puncte de bază este încă deschisă, în timp ce BCE a indicat în iunie că dorește să majoreze dobânzile cu doar un sfert de punct în iulie.
Mai multe bănci centrale, cea mai recentă fiind cea din Canada, au decis deja să majoreze dobânda lor cheie cu 100 de puncte de bază. Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea majora dobânzile săptămâna viitoare cu trei sferturi de punct, după o creștere de 150 de puncte de bază începând cu luna martie.
Riscul sporit de recesiune în zona euro, având în vedere o posibilă întrerupere a livrărilor de gaze din Rusia, îi determină totuși pe unii oficiali ai BCE să fie mai prudenți în ceea ce privește ritmul de creștere a costurilor creditelor.
Euro, care a urcat marți la un maxim al ultimelor aproape două săptămâni, a crescut cu 1,21%, la 1,0264 dolari, în jurul orei 11:15 GMT, în timp ce randamentul titlurilor germane Bund pe doi ani, referința pentru zona euro, a urcat cu opt puncte de bază, la 0,599%, după ce a atins 0,63% în timpul ședinței.
Cifrele finale publicate marți de Eurostat au arătat că inflația în zona euro a atins cel mai ridicat nivel din istorie în luna iunie (+8,6% de la an la an), în condițiile în care presiunile asupra prețurilor au continuat să se extindă în diferite sectoare.
Comisia Europeană (CE) se așteaptă ca inflația din zona euro să scadă anul viitor doar până la 4,0%, cu mult sub ținta de 2% stabilită de BCE, ceea ce sporește riscul ca majorările de prețuri să se reflecte în creșterile salariale, declanșând o spirală care va fi dificil de controlat.
Oficialii BCE vor anunța joi și un nou program de achiziții de obligațiuni, menit să limiteze costurile de împrumut ale statelor membre, în vizor fiind Grecia, Italia, Spania și Portugalia, au declarat sursele.
Măsura de sprijin este acum de o importanță capitală pentru zona euro, în condițiile în care Italia a intrat în incertitudine politică după demisia lui Mario Draghi.
Dar se așteaptă ca BCE să condiționeze asistența sa de îndeplinirea de către statele membre beneficiare a obiectivelor stabilite de Comisia Europeană pentru accesul la fondurile din cadrul Facilității de redresare și de reziliență (RRF) a UE, au declarat sursele.
Aceștia au adăugat că statele membre vor trebui, de asemenea, să respecte constrângerile bugetare ale Pactului de stabilitate și de creștere, după o pauză legată de pandemia COVID-19.
Unii oficiali ai BCE ar fi vrut, de asemenea, să folosească Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul de salvare a zonei euro înființat în urma crizei datoriilor din urmă cu un deceniu, dar este puțin probabil ca această opțiune să fie luată în considerare, au declarat sursele.