Bătrânețea, sinonimă cu umilința! Circa 1 milion de români trăiesc în mizerie absolută cu o pensie de 1200 de lei lunar
În România de astăzi, aproximativ un milion de pensionari trăiesc la limita supraviețuirii, cu venituri lunare în jurul sumei de 1.200 de lei. Nu este o excepție, nu este o anomalie statistică, ci o realitate socială ignorată sistematic de decidenți, în timp ce discursurile oficiale vorbesc despre „stabilitate”, „creștere” și „responsabilitate bugetară”.
Cu 1.200 de lei pe lună, un pensionar trebuie să aleagă între mâncare, medicamente, facturi sau încălzire. În multe cazuri, toate aceste cheltuieli depășesc venitul lunar încă din prima jumătate a lunii. Vorbim despre oameni care au muncit zeci de ani, au contribuit la bugetul statului și au ridicat economia în perioade grele, dar care sunt astăzi tratați ca o povară.
România a intrat în perioada postdecembristă fără datorii externe semnificative, după ce populația a suportat privațiuni severe pentru achitarea lor. De atunci, statul s-a îndatorat constant, politicienii au gestionat miliarde, au irosit resurse și au creat privilegii pentru unii, dar pentru pensionarii de rând nu s-a găsit niciodată spațiu bugetar real. Indexările cu inflația sunt incomplete sau întârziate, iar puterea de cumpărare scade an de an.
În timp ce unii beneficiază de pensii speciale de mii sau zeci de mii de lei, aproape un milion de români sunt obligați să supraviețuiască cu o sumă care nu asigură nici măcar strictul necesar. Această discrepanță nu mai poate fi justificată prin „constrângeri economice”, ci arată o alegere politică clară: protejarea privilegiilor și abandonarea celor mulți.
Bătrânețea a ajuns, pentru o parte importantă a populației, sinonimă cu umilința. Iar o țară care își ține părinții și bunicii la limita mizeriei nu poate vorbi credibil despre dezvoltare, viitor sau demnitate națională.
