Știrile 60m.RO

Baronul local PSD, Dragoș Benea, încă un ciuruc pe lista partidului comasat român la europarlamentare

România a fost capturată de o mână de oameni cu ajutorul unor legi gândite de un geniu al mafiei dâmbovițene. Ca să înțelegem de unde a pornit această grupare criminală trebuie să ne întoarcem în timp. Adrian Năstase a venit în România cu un know-how al mafiei siciliene pe care l-a implementat la nivel de stat. La baza tuturor relelor stă legea descentralizării finanțelor publice din perioada guvernării Năstase.

Banii nu au mai ajuns la bugetul central, ci au rămas în mâinile autorităților locale și, mai ales, județene. Așa au apărut baronii locali care au pus stăpânire pe județele României. Șefii Consiliilor Județene sunt numiți de la centru, având rol de locotenenți în cadrul grupărilor criminale care conduc statul român de 33 de ani. Șefii Consiiliilor Județene au ajuns un fel de stăpâni absoluți, care au avut grijă să jefuiască după bunul plac tot ce aveau mai de preț județele patriei. După ce au terminat cu fabricile și uzinele răposatului au trecut la oameni. Astfel, România a ajus cel mai mare exportator de forță de muncă calificată ieftină din Uniunea Europeană. Peste șase milioane de români au fost alungați din țară de acești baroni asupritori.

Cei care vor să schimbe ceva în țara asta trebuie să modifice legea descentralizării finanțelor publice, lege prin care aceste vipere veninoase sug sângele națiunii române.

Avem peste 100 de de candidați la titlul de baron local. Dragoș Benea, stăpânește de mai bine de 24 de ani județul Bacău și se încadrează perfect la titlul de baron local. Cu banii furați de la băcăuani, baronul PSD Dragoș Benea și-a construit un imperiu financiar, iar acum stă bine mersi la Bruxelles. Sistemul mafiot care a acaparat țara își protejează talentele, astfel mulți baroni sunt trimiși în Parlamentul European pentru a nu fi atinși de brațul lung al legii. La începutul carierei sale politice Dragoș Benea era un pârlit cu două ceasuri în valoare de trei mii de euro, potrivit declarației sale de avere.

Casa lui Dragoș Benea

Milionarul băcăuan Costică Rusu, administrator al firmei Rombet, constructorul clădirii Bueno Vista din Bacău, l-a acuzat pe Dragoş Benea, că i-ar fi dat ţeapă cu 500 de mii de euro la construirea imobilului. Clădirea a fost realizată pe numele Andreei Nistor, concubina lui Dragoş Benea. Relaţia lui Costică Rusu cu Dragoş Benea este mai veche, de pe timpul primarului Dumitru Sechelariu. În anii 2000-2004, când Dragoş Benea ocupa funcţia de viceprimar, Costică Rusu i-a realizat vila în care locuieşte şi acum iar după 2004 i-a construit clădirea de birouri a concubinei. Denunţul făcut de milionarul Costică Rusu a rămas fără niciun ecou.

Dragoș Benea vizitat de procurorii DNA

Procurorii anticorupţie au descins la vila baronului Dragoş Benea (PSD) şi la sediul Consiliului Județean Bacău acum nouă ani, însă ancheta a murit din fașă. În mod suspect, Benea a scăpat de procurorii DNA deși achizițiile ilegale de la CJ Bacău erau cunoscute de toți șefii justiției nule și inexistente a statului român. Surse locale spun că Benea a fost protejat de Viorel Hrebenciuc și Gabriel Vlase, actualul șef al Serviciului de Informații Externe. Benea și Vlase au ajuns în funcții cheie, iar pe dosarele lor s-a așternut praful. Cum ar spune deontologii justiției, a intervenit prescripția.

Marian Oprișan – Gabriel Vlase – Mihai Tudose

Județul Bacău nu mai are rafinării, fabrici și uzine, se zbate să supraviețuiască printre ruine. Peste 100 de mii de locuitori au părăsit județul păstorit de baronul local PSD, Dragoș Benea. Opera acestui asasin economic se regăsește în aceste cifre.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button