SocialȘtirile 60m.RO

Statul va suporta costurile tratamentelor pentru victimele din Colectiv pe toată durata vieții lor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri o lege prin care statul trebuie să suporte cheltuielile cu tratamtenle victimelor din clubul Colectiv pe toată durata vieții acestora.

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătății a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în țară și în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul București, denumite în continuare victime”, se arată în proiectul adoptat.

Victimele beneficiază de tratamentele medicale, pe durata vieții, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015, și indiferent dacă sunt realizate în țară sau în străinătate, în unități sanitare din sistemul de stat și în cele din sistemul privat, precum și la medici și terapeuți independenți, în regim ambulatoriu, cu internare și în orice altă formă necesară desfășurării optime a tratamentelor medicale.

Proiectul de lege merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Sursa:

  • Gabriel Biriș: Lunile următoare vor aduce probabil o creștere a TVA la 24%
    Deși oficialii guvernamentali neagă că vor mai exista noi creșteri de taxe/impozite, mai mulți economiști pun la îndoială promisiunile oficialităților. Chiar joi, vorbind la un seminar la Alba Iulia , Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali a spus: „Probabil vom vedea o nouă serie de măsuri fiscale undeva în noiembrie. Nu cred că vom avea un final de an …
  • Trump: „Mă voi întâlni cu Putin la Budapesta”
    Președintele american Donald Trump a anunțat că se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin la Budapesta, în Ungaria, pentru a „încerca să pună capăt războiului” din Ucraina. El a scris acest lucru pe aplicația TruthSocial, după convorbirea telefonică avută astăzi cu președintele rus, fără să precizeze însă o dată foarte clar. ”Tocmai am …
  • Trump vorbește de o intervenție terestră în Venezuela: ”Aceștia sunt oameni care ne ucid populația”
    Avertisment de ultimă oră de peste Ocean. Donald Trump a transmis că se gândește serios la atacuri terestre asupra Venezuelei. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după apariția unor informații privind autorizarea CIA de a efectua operațiuni sub acoperire în Venezuela. Întrebat dacă în acest război împotriva cartelurilor …
  • Sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan, reținută 24 de ore în dosarul de înșelăciune în care este cercetată
    Simona Stan, sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este cercetată. Prejudiciul este de 1,3 milioane de euro, majoritatea păgubiților fiind medici stomatologi. Simona Stan a primit ordonanță de reținere pentru 24 de oră, iar procurorii intenționează să dispună aceeași …
  • Jaf la Spitalul Militar Central: Care sunt acuzațiile oficiale la adresa Florentinei Ioniță Radu
    Florentina Ioniță-Radu și alți suspecți vor fi aduși la audieri la sediul DNA Militar, unde se vor stabili măsurile procedurale. Generalul ar fi semnat documente „peste ministrul Apărării”, în baza cărora ar fi fost plătite sume consistente din bugetul Armatei. Care sunt acuzațiile procurorilor la adresa Florentinei Ioniță Radu ​1 – uzurparea funcției dacă funcționarul …
Back to top button