Baronul de Prahova, Iulian Dumitrescu, interceptat de DNA, va fi propus la Transporturi

Distribuie acest articol!

Iulian Dumitrescu este principalul pretendent în PNL pentru a prelua funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă, varianta agreată în unanimitate de liberali, într-un guvern minoritar cu UDMR. Decizia nu a fost încă tranșată, în cărți fiind și Lucian Bode.

Președintele Klaus Iohannis este cel care l-a impus pe Nicolae Ciucă drept candidat al PNL într-o ședință desfășurată miercuri seară la Vila Lac cu conducerea PNL.

Iulian Dumitrescu este președintele Consiliului Județean Prahova, prim-vicepreședinte PNL și unul dintre cei mai influenți lideri liberali.

Iulian Dumitrescu a fost înregistrat recent de procurorii DNA, alături de deputatul PNL George Stângă, în biroul ministrului Transporturilor, în timp ce îi cereau fostului ministru Cătălin Drulă să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.

Stenogramele DNA:

Dumitrescu Iulian: Am o întrebare punctuală.
Drulă Cătălin: Ia zi!
Dumitrescu Iulian: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l lași nouă? E ceva la Constanța …

Dumitrescu Iulian: Rămâne să vin o dată cu ARSVOM-ul la tine, da? Cu directorul, vin io cu el, da?
Drulă Cătălin: Ok.

Afacerile din Călărași

România Curată a scris, în noiembrie 2012, despre afacerile lui Iulian Dumitrescu, descoperind că a derulat contracte de sute de milioane de lei cu statul.

Iulian Dumitrescu a făcut afaceri în Călărași din 2007 până în 2009, alături de asociatul său, semnând contracte în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, scria anul trecut Știrile ProTV.

În 2008, Dumitrescu și-a cesionat acțiunile către asociatul său, dar a continuat să semneze contracte cu Consiliul Județean în calitate de director, inclusiv în 2009. Din 2010 nu mai semnează contracte, iar explicația vine puțin mai târziu, pentru că se hotărăște să intre în politică.

În 2012 a apărut pe afișe electorale și a cerut să fie votat senator de Călărași. Susținătorul candidaturii a fost chiar semnatarul contractelor de asfaltări, Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean.

Citește în continuare pe Economedia.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: