Barna propune măsuri pentru încurajarea vaccinării: Accesul la evenimente, permis doar persoanelor vaccinate

Distribuie acest articol!

Dan Barna a propus limitarea accesului la evenimente, astfel încât să participe doar persoanele vaccinate, pentru a încuraja vaccinarea, în contextul în care se conturează un posibil val patru al pandemiei.

Vicepremierul a subliniat că nu este vorba de nicio discriminare întrucât oamenii pot să aleagă, însă pentru cei care refuză, „statul, la rândul lui, spune: pentru protecţia noastră ca şi comunitate, ca şi grup mare de oameni care nu vrem să avem costuri înfiorătoare şi vieţi pierdute pentru că câţiva dintre noi consideră că viaţa lor e mai valoroasă decât a semenilor lor şi nu vor să contribuie la protecţia aceasta comună care vine prin vaccinare, asta presupune un cost, sau o limitare a accesului în nişte zone”, a spus Barna.

El a adăugat că măsurile ferme încurajează vaccinare și a dat ca exemplu cazul Franței:

Am spus că susțin orice măsuri mai ferme care încurajează și duc populația spre a înțelege cât de importantă este vaccinarea. Dacă ne uităm și la celelalte țări, pare că și aceasta e o modalitate. În Franța, spre exemplu, în ziua în care s-a anunțat că medicii vor fi obligați să se vaccineze și că vor fi condiționată intrarea în anumite spații publice – baruri, restaurante – de existența vaccinării, un milion de francezi s-au dus și s-au vaccinat”.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: