Politică

Banner imens montat pe sediul PNL Iaşi: Vrem autostrăzi pentru Moldova

Un banner uriaş, cu un mesaj pro-autostradă, a fost montat, miercuri, pe clădirea sediului PNL Iaşi, iniţiatorii acţiunii fiind reprezentanţii Asociaţiei „Împreună pentru A8”.

Preşedintele asociaţiei „Împreună pentru A8”, Ionel Apostol, a declarat că bannerul măsoară 105 metri pătraţi şi a fost realizat cu sprijinul unor oameni de afaceri din Iaşi.

Pe banner este scris mesajul „Finanţaţi acum autostrăzile Moldovei A7 şi A8. Cerem dreptul la dezvoltare – Nu izolaţi Iaşul”.

„Este un mesaj adresat autorităţilor. Zilele acestea se decide soarta celor 4,5 miliarde de euro din PNRR. Dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va finanţa cele două capete din A8 plus tronsonul Târgu Frumos-Leţcani îi vom aplauda. Dacă nu, atunci vom iniţia proteste”, a spus preşedintele Împreună pentru A8, Ionel Apostol.

La rândul său, vicepreşedintele Asociaţiei „Împreună pentru A8”, Cătălin Urtoi, a declarat că Moldova are nevoie urgentă de autostrăzi şi că mesajul transmis de la Iaşi este unul „clar şi ferm”.

„Dacă nu finanţăm acum A7 şi A8, şansele se diminuează. Avem această şansă, prin PNRR, şi nu trebuie să ne batem joc”, a afirmat Cătălin Urtoi.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat miercuri că aproximativ 500 de kilometri de autostradă vor fi realizaţi prin PNRR, între care Autostrada A7 şi capetele autostrăzii A8.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button