În loc să sprijine economia reală, băncile din România acționează ca niște cămătari oficializați, preocupați exclusiv de maximizarea profiturilor prin speculă financiară și îndatorarea populației. Într-un sistem economic sănătos, băncile ar trebui să fie motoare ale investițiilor, să ofere credite accesibile pentru agricultură, industrie, dezvoltare locală și afaceri productive. În România însă, ele preferă consumul, creditele rapide, cardurile de cumpărături și dobânzile ascunse.
Dobânzile percepute sunt aberant de mari, iar accesul la finanțare pentru antreprenori sau fermieri este limitat de birocrație, garanții imposibile și condiții toxice. De ani de zile, capitalul intern este sufocat, în timp ce marile bănci internaționale raportează profituri record, fără să contribuie real la dezvoltarea țării. Banii se învârt în bucle speculative, fără legătură cu economia productivă.
Statul asistă inert la această realitate, fără să impună un cadru care să oblige băncile să finanțeze prioritățile naționale. Agricultura, construcțiile, industria alimentară sau energia locală nu primesc finanțarea necesară. Se creează în schimb o clasă de români captivi în credite, care muncesc o viață pentru a plăti dobânzi, nu pentru a-și construi viitorul.
Această abordare nu doar că frânează economia, dar împinge societatea în sărăcie structurală. Fără un sistem bancar responsabil, orientat către investiții și dezvoltare, România va rămâne o piață de consum la periferia Europei, dominată de capital străin și de interese străine.
