Politică

Banca Mondială recomandă impozitarea progresivă a pensiilor speciale din România și reforma pensiilor militare

BM a remarcat că pensiile magistraților și cele ale foștilor angajați din Aviația Civilă sunt mult prea mari, fiind suplimentate cu sume enorme de la bugetul de stat.

Banca Mondială a făcut o serie de recomandări României în scopul realizării reformei pensiilor, în special a celor de serviciu – cunoscute drept „pensii speciale” pentru că se bazează pe Legi emise în mod special pentru anumite categorii de angajați, precum cei ai Corpului Diplomatic, foștii funcționari din Parlament, foști magistrați și personal auxiliar din instanțe și parchete, foști angajați ai Aviației Civile și foști angajați ai Curții de Conturi.

Concret, Banca Mondială recomandă „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanțate de la buget”.

„Suplimentul” la care face referire Banca Mondială privește sumele considerabile plătite de la bugetul de stat pentru anumite categorii de pensii speciale, pe lângă sumele ce li se cuvin în baza propriilor contribuții. Spre exemplu, în luna decembrie a anului trecut, din cei 4.862 de foști magistrați, doar 1.583 încasau pensii în urma contribuțiilor la sistemul de pensii, pensia medie cuvenită în baza contributivității fiind de 4.215 lei, la care s-au adăugat, în medie 19.997 lei (supliment din bugetul de stat).

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button