Social

Baletul ”Spărgătorul de nuci” o aventură fermecată în care visurile devin realitate și în care sufletul se umple de bucurie

Joi, 7 decembrie 2023, începând cu orele 18.30, scena Operei Naționale București va găzdui spectacolul de balet ”SPĂRGĂTORUL DE NUCI”. ”Spărgătorul de nuci”, un celebru balet clasic a cărui muzică a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski pe libretul creat de Marius Petipa, este o adaptare a basmului lui E. T. A. Hoffmann, intitulat ”Spărgătorul de nuci și Regele Șoarecilor”, 1816, după versiunea lui  de Alexandre Dumas, Histoire d’un casse-noisette, 1844, fiind prezentat pentru prima dată în 1892 la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.

”Spărgătorul de nuci” este un balet plin de magie și aventură, este povestea unei fetițe pe nume Clara, care primește în dar de la unchiul Drosselmeyer un spărgător de nuci. În timpul nopții de Crăciun, ea se trezește într-o lume de basm în care jucăriile prind viață, iar Spărgătorul devine un erou care o apără de Regele Șoarecilor. Clara călătorește apoi în Țara Dulciurilor, unde întâlnește personaje fermecătoare și experimentează bucuria și magia sărbătorilor de iarnă, alături de Spărgătorul de nuci.

Distribuție:Dirijor: Iurie Florea

Clara: Greta Niță

Zâna Dulciurilor: Ada Gonzalez, Prințul: Ionuț Diniță, Drosselmeyer: Gigel Ungureanu, Fritz: Horia Bucur – debut, Spărgătorul de nuci: Egoitz Segura, Regele Șoarecilor: Alexandre Plesis, Dans spaniol: Molly Hall, Sergiu Dan, Dans arab: Adina Manda, Ștefan Meșter, Dans chinez: Erina Yoshie, Stefano Nappo, Dans rusesc: Andreea Vălean, Hibiki Tsukamoto, Dans pastoral: Maria Bartolini, Diana Gal, Arata Yamamoto, Maxime Latapie, Domnul Stahlbaum: Virgil Ciocoiu, Doamna Stahlbaum: Lăcrămioara Proca, Colombina: Margaux Chesnais, Arlechin: David Duțu, Cuplu Șoareci: Alexandre Plesis, Isabella Măciucă, Majordom: Răducu Milea – debut, Guvernanta: Dorina Gavriluță – debut

Maeștri de repetiții soliști: Bianca Fota, Valentin Stoica, Alexandra Gavrilescu, Gabriela Popovic

Maești de repetiții ansamblu: Raluca Ciocoiu, Virgil Ciocoiu

Cu participarea Ansamblului de Balet, Orchestrei și Corului de Copii ale Operei Naționale București

Vă invităm pe 7 Decembrie 2023, de la orele 18:30 la spectacolulSPĂRGĂTORUL DE NUCI”, un balet care aduce la viață spiritul magic al sărbătorilor de iarnă într-o lume plină de farmec și emoție. Povestea captivantă a micuței Clara care descoperă că lumea poate fi o locul miracolelor în noaptea de Crăciun, cu decoruri impresionante, costume strălucitoare, dansuri fermecătoare și muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, oferă o călătorie emoționantă prin Țara Dulciurilor, a bucuriei și a magiei alături de cei dragi, într-un spectacol de neuitat pentru întreaga familie. Informații despre stagiunea 2023-2024, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Opera Națională București puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.operanb.ro/, de pe pagina de Instagram https://www.facebook.com/operanb.ro/, sau de pe pagina de Facebook: https://www.instagram.com/operanationalabucuresti/. Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe situl https://tickets.operanb.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta operei din Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72, sect. 5.

 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button