La 24 de ani a devenit liderul Revoluției de la 1848 a românilor din Transilvania. Dinainte de acest moment, își uimea profesorii mai vârstnici prin înțelepciunea și devotamentul lui față de națiunea română, căreia îi aparținea și care era grav nedreptățită de regimul politic al vremii.
Avram Iancu s-a născut în 1824 la Vidra de Sus, astăzi comuna Avram Iancu, din județul Alba. A crescut și s-a format într-o epocă în care în Transilvania nu existau școli românești, astfel că le cerea unor preoți apropiați să-i corecteze documentele în limba română. În schimb, „știa să scrie și să vorbească latină corect, ungurește impecabil, încât îi punea în dificultate pe maghiarii nativi”, spunea acad. Ioan-Aurel Pop într-una din conferințele sale, scrie basilica.ro.
A fost un elev eminent și a devenit jurist, dar în scurt timp a fost nevoit să renunțe la gândul că ar fi putut fi acceptat ca angajat al aparatului administrativ de stat, unde lucrau numai maghiari.
Cu foarte puțin timp înainte de începutul revoluției de la Pesta, în Ungaria, el le propunea maghiarilor, sașilor și secuilor din Transilvania să lupte pentru drepturi egale acordate de Imperiul Austriac tuturor națiunilor conlocuitoare din Transilvania.
Însă revoluționarii maghiari voiau ieșirea din Imperiul Austriac și anexarea Transilvaniei la noua Ungarie, fără a acorda drepturi egale celorlalte națiuni. Atunci Avram Iancu a cerut ca toate națiunile de pe teritoriile Ungariei și Transilvaniei să-și exprime punctul de vedere, iar acestea nu au fost de acord cu planul maghiar.
În mai 1848, Adunarea de la Blaj, care s-a finalizat cu o proclamație, a fost prezidată de episcopul ortodox Andrei Şaguna şi de cel greco-catolic Ioan Lemeni. Zecile de mii de ţărani români adunaţi pe Câmpia Libertăţii au ascultat cuvântările fruntaşilor ardeleni și ale celor de peste munţi, printre care s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Alecu Russo şi alţii.
Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor al Principatelor Unite, a fost şi el prezent. Proclamația de la Blaj cerea drepturi pentru naţiunea română din Transilvania.
Însă, în 29 mai 1848, dieta din Cluj, alcătuită majoritar din nobili de origine maghiară, a decretat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără a lua în seamă memoriul înaintat de români. În acest context, românii au început să manifeste nesupunere, refuzând să mai presteze muncă în calitate de iobagi.
În octombrie 1848, Lajos Kossuth, liderul maghiarilor, a făcut publică, la Pesta, Proclamația către poporul valah. El cerea ca „ungurii şi secuii să se ridice în masă, exterminând pe toţi trădătorii şi rebelii neascultători” care se opuneau anexării Transilvaniei de către Ungaria.
Reacția de autoapărare a românilor din Transilvania a fost să dezarmeze nobilii maghiari. În acest context au avut loc incidente sângeroase. Gărzile maghiare din mai multe oraşe din Transilvania au fost dezarmate prin luptă, lăsând în urmă zeci de morţi şi răniţi din ambele tabere.
În acest context, Avram Iancu a condus armata românilor transilvăneni, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.
Luptele s-au dat în Munții Apuseni, fieful Crăișorului Munților, care, la cei 24 de ani ai săi, reușise că câștige încrederea moților. S-au dat lupte în zonele Zarand, Huedin, Turda, Aiud, iar de fiecare dată trupele lui Kossuth au fost înfrânte.
Armata imperială austriacă a înfrânt, cu ajutor de la Imperiul Țarist, revoluția maghiarilor, dar aceasta nu a adus drepturi pentru români. Avram Iancu a fost anchetat, deşi luptase de partea austriecilor, și chiar arestat, dar eliberat rapid datorită presiunii populaţiei româneşti.
În februarie 1850, Avram Iancu a fost în audienţă la Împăratul Franz Josef, care i-a primit pe românii din delegație cu mare respect. Totuși, Avram Iancu a refuzat decoraţiile imperiale pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român:
„…eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, motiva Crăișorul Munților.
Avram Iancu a murit la 48 de ani, în urma unei hemoragii pulmonare, în noaptea de 9/10 septembrie 1872, la Baia de Criş, în Zarand. Asupra lui au fost găsite fluierul de cireş din care îi plăcea să doinească şi o petiție pe care nu o mai trimisese către împăratul austriac Franz Josef.
A fost înmormântat cu funeralii naționale la Țebea, lângă Gorunul lui Horea, conform dorinței pe care și-o exprimase în timpul vieții. 36 de preoți au slujit la înmormântare și a participat atât de multă lume, încât autoritățile s-au alertat.
În 2016, Avram Iancu a fost proclamat Erou al Națiunii române printr-o lege votată în Parlamentul României.
Într-un mesaj transmis sâmbătă, 10 septembrie 2022, Patriarhul României afirmă:
„Istoria vieţii şi a luptei lui Avram Iancu, dedicate cauzei româneşti, trebuie spuse şi cunoscute pentru a întări astfel legătura noilor generaţii cu trecutul, pentru a păstra şi cultiva în memoria noastră şi a urmașilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor de libertate şi unitate ale poporului român.
În zilele de 9-10 septembrie 2022, la 150 de ani de la mutarea lui la cele veșnice, eroul a fost omagiat printr-o serie de manifestări liturgice și culturale la Țebea, Avram Iancu, Abrud, Blaj și Câmpeni, dar și la Carei, în județul Bihor.
Evenimentele au culminat, sâmbătă, în Episcopia Devei şi Hunedoarei cu sfinţirea bisericii cu hramul „Adormirea Macii Domnului” în cinstea eroului român.
