Avocatul Piperea: Eu, pe doi octombrie voi fi în stradă! Reducerea consumului va arunca România în haos
Așadar, recomandarea de evitare a risipei de energie devine obligație, din exact momentul în care Ursula a anunțat-o, de la tribuna Parlamentului European de ieri, cu gesturi din mâini și pauze retoric/hipnotice similare celor pe care le făcea Hitler.
De acum încolo, civilizația occidentală se poate transforma ușor în societate de grotă, o lume minunată unde vom îngheța de frig, cu masca pe figură, distanțați, dar totuși lipiți unii de alții la dușurile lunare, și luând mici pauze de la tremurat și scărpinat pentru a ne procura insectele izbăvitoare cu care ne vom fi ostoit foamea. Și, desigur, vom fi solidari în consumul de energie și hrană cu cei 0,1% din populația Terrei care dețin toate resursele, dar sunt deosebit de interesați de sănătatea planetei și a turmei noastre de supuși docili și de înlănțuiți prin datorii și credință în știință și în zeii tehnocrați.
Notă intermediară pentru cei care s-au născut după 1989: internetul, telefonul mobil/tableta/laptopul, aplicațiile (inclusiv cele de comandat mâncare, călătorii, gadget-uri, pantofi, instrumente de realitate augmentată), feisbuc, insta, tictoc, toate funcționează cu electricitate. Mai puțin consum de electricitate = mai puțină digitalizare.
Cum va ști zeul birocratic că risipim?
O, dar, e simplu. Ne-am digitalizat la oraș, avem în case ori în curți contoare „inteligente” de energie, care nu doar că pot fi citite și manipulate din fața calculatorului furnizorului, ci și oprite când vom fi depășit pragul psihologic de 85% (mă rog, așa e acum, dar cine ne garantează că nu va fi 30% peste încă 6 luni de înfrângeri catastrofale ale lui Poutine și peste încă 10-15 infarcturi ori come induse ale inamicului no. 1 al „civilizatei” Europe?). Avem un mic avantaj la țară, unde nu prea sunt contoare „inteligente”. Mai avem un mic avantaj, strategic: la noi, digitalizarea nu se face, pentru că se fură (mai ales în stil userist, pă consultanță, gen).
Plus că sunt și semeni de-ai noștri care de-abia așteaptă să ne dea în gât pentru risipă. Se numesc radio-șanț, ciripitori sau wistleblowers, după preferințele lingvistice ale fiecăruia.
Vor fi, desigur, și legi care o să ne bage la zdup pentru risipă – vor fi angajați mii de polițiști, jandarmi și băgători de seamă în acest scop, că nu mai e nimic de combătut și sancționat dpdv infracțional (de vreme ce traiul la grotă ne va fi „civilizat” la maxim). Și ce nu facem noi din frica de pulan milițienesc și de amenzi?
Oricum, suntem pe calea cea bună dpdv mass media și influenceri. Să vedeți acum râuri de justificări și fluvii de „raționamente”: dacă națiunile „civilizate” decid să reducem risipa, să devenim insectivori, să stăm împuțiți, să purtăm n-șpe măști, să ne înțepăm de ț-șpe ori, o vom face și noi, căci cine suntem noi să ne opunem, nește troglodiți?
Nici nu va mai conta că reducerea consumului și punerea pe butuci a economiei vor arunca țara, Uniunea Europeană și lumea civilizată în haos. Va conta doar că trebuie să facem și noi, mujicii Europei, ceea ce fac și pretind „civilizații”. A naibii civilizație a păduchilor și a bolilor de piele și a degerăturilor și a malnutriției, ce să zic.
Știu, veți spune că fac bășcălie de lucruri serioase, ca în comunism. Dar lucrurile sunt mult mai grave decât pe vremea economiei ceaușiste de energie și a alimentației raționale. Ăia avea un scop și o motivație atunci. Ăștia de acum sunt doar proști, iresponsabili și rău intenționați.
De aceea, este esențială nesupunerea.
Nu putem lăsa civilizația să regreseze către epoca de piatră pentru ifosele și pentru planurile demențiale ale unora care au ajuns să se creadă amortali și zei, sub egida build back better și a „marii resetări”.
De aceea, dacă chiar va fi un protest în 2 octombrie, eu voi fi prezent.
Îndemnul la nesupunere devine vital.
DO NOT COMPLY!
Hai Liberare!