În timp ce antreprenorul român este sufocat de taxe, controale ANAF și incertitudine fiscală, în România există un univers paralel, intangibil și falimentar: arhipelagul celor peste 1.500 de companii de stat. Aceste entități nu produc valoare, ci găuri negre. Nu generează profit, ci datorii colosale. Și, cel mai grav, nu răspund în fața nimănui, fiind ținute în viață artificial prin perfuzii continue de la bugetul de stat – adică din buzunarul tău.
Cronica unui faliment anunțat
Cifrele sunt amețitoare și ar trebui să provoace insomnii oricărui ministru de Finanțe responsabil. Peste 1.500 de companii cu capital de stat, fie că vorbim de giganți naționali sau de SRL-uri obscure din subordinea primăriilor locale, raportează pierderi cumulate de ordinul miliardelor de lei.
Într-o economie de piață funcțională, o firmă care pierde bani ani la rând are o singură soartă: falimentul. În „capitalismul de cumetrie” al statului român, pierderea este un titlu de glorie, iar incompetența managerială este răsplătită cu noi subvenții și majorări de capital.
Sinecurile de partid: adevărata rațiune de a fi
De ce sunt menținute în viață aceste „zombies” economice? Răspunsul este un secret al lui Polichinelle: clientela politică.
Aceste companii au devenit, în ultimele trei decenii, locurile de parcare preferate pentru activul de partid. Consiliile de Administrație (CA) sunt populate nu de specialiști în redresare economică, ci de indivizi a căror singură calificare este loialitatea față de liderul politic, carnetul de partid sau gradul de rudenie cu un baron local.
Salariile directorilor acestor companii falimentare sfidează orice logică economică, depășind adesea veniturile managerilor din privat care conduc afaceri profitabile. Avem, așadar, paradoxul suprem: performanță zero, remunerație de lux.
Hemoragia bugetară și costul de oportunitate
Impactul acestor 1.500 de firme asupra economiei este devastator pe două planuri:
- Concurența Nelioială: Multe dintre aceste firme activează în piețe unde există și operatori privați. Statul își subvenționează propriile eșecuri, distorsionând piața și punând presiune pe privații care trebuie să supraviețuiască din eficiență, nu din ajutoare de stat.
- Banii Aruncați pe Fereastră: Miliardele pompate pentru a acoperi pierderile TAROM, CFR Marfă sau ale zecilor de companii municipale de termoficare sau transport sunt bani care nu ajung în spitale, în autostrăzi sau în educație.
România nu își mai permite luxul de a fi ocrotitorul incompetenței. Soluția nu este „reorganizarea” pe hârtie sau schimbarea unui director politic cu altul. Soluția, oricât de dureroasă electoral, este clară: privatizarea, listarea la bursă sau lichidarea companiilor care nu pot demonstra viabilitate economică.
Până când Guvernul nu va avea curajul să închidă robinetul risipei la aceste 1.500 de firme, orice discuție despre creșterea taxelor pentru mediul privat este nu doar cinică, ci de-a dreptul imorală. Statul trebuie să înceteze să mai fie cel mai prost administrator din economie și să devină, în sfârșit, un arbitru corect.
