România are, raportat la populație, cel mai mare număr de angajați în serviciile secrete din întreaga Uniune Europeană. SRI, SIE, STS, SPP, DGIA și alte structuri opace consumă miliarde anual și adună mii de angajați plătiți regește. Dar întrebarea esențială rămâne: pe cine apără, de fapt, acest uriaș aparat?
Românii nu se simt mai în siguranță. Drogurile distrug generații întregi, rețelele de crimă organizată prosperă, iar informațiile despre corupție zac prin sertare ani de zile. În loc să protejeze statul român și cetățenii lui, aceste servicii par mai preocupate să controleze partide, să planteze oameni în instituții și să manipuleze agenda publică.
În timp ce în alte țări serviciile lucrează discret pentru securitate reală, în România ele au devenit parte a sistemului care blochează reforma. Un sistem care nu mai apără națiunea, ci pe sine. O structură umflată, plătită din banii publici, dar care refuză transparența și răspunderea.
Dacă avem cei mai mulți „ochi și urechi”, de ce România este una dintre cele mai vulnerabile țări? De ce nu prindem marii infractori? De ce se prăbușește încrederea în stat? Poate pentru că serviciile nu mai apără poporul – ci îi apără pe cei care se tem cel mai tare de el.
