Autostrăzile care ne ocolesc: cum a blocat statul dezvoltarea României prin indiferență și promisiuni uitate
În timp ce țările vecine atrag investiții și se dezvoltă prin rețele moderne de transport, România rămâne captivă între proiecte întârziate, hărți desenate pe hârtie și șantiere abandonate. Lipsa unei infrastructuri rutiere serioase nu este doar un eșec economic. Este o responsabilitate directă a statului român, care de zeci de ani blochează progresul prin birocrație, corupție și lipsă de viziune.
În 2025, România încă nu are o autostradă completă care să lege estul de vestul țării. Nici măcar un drum de mare viteză care să unească Constanța de granița cu Ungaria. După peste 30 de ani de promisiuni, ceremonii cu panglici și termene amânate, țara noastră este una dintre ultimele din Europa când vine vorba de infrastructură rutieră. Iar vinovatul este clar: statul român.
Ceea ce în alte țări este o prioritate națională, în România este tratat cu nepăsare. Proiecte importante precum Autostrada Moldovei A7, Autostrada Sibiu–Pitești sau drumul expres Craiova–Pitești sunt întârziate ani întregi din cauza contestațiilor, lipsei autorizațiilor, birocrației și contractelor atribuite pe criterii discutabile. Politicienii se fotografiază pe tronsoane neterminate, în timp ce oamenii pierd ore în trafic, iar economia suferă.
Efectele acestei incompetențe se văd în toate aspectele vieții. Investitorii ocolesc zonele fără acces rutier modern. Tinerii pleacă din regiuni izolate pentru că nu există locuri de muncă. Transportul de marfă e lent și scump. Turismul moare în zonele unde nu poți ajunge decât cu răbdare și nervi. Drumurile naționale, peticite și aglomerate, fac victime în fiecare zi.
Statul român a eșuat sistematic în a construi o rețea decentă de autostrăzi. Deși Uniunea Europeană a oferit miliarde pentru infrastructură, sumele fie au rămas necheltuite, fie au fost direcționate ineficient. Instituțiile abilitate, precum CNAIR, Ministerul Transporturilor și autoritățile locale, par prinse într-un cerc al neputinței și al pasării responsabilității.
În timp ce Polonia construiește mii de kilometri de autostradă, iar Ungaria leagă prin drum expres fiecare colț de țară, România încă se ceartă în instanțe pentru licitații organizate greșit și promite. Promite. Promite. Iar fiecare an pierdut înseamnă încă o generație care trăiește cu frâna trasă.
România nu duce lipsă de bani sau idei. Duce lipsă de voință politică reală, de responsabilitate și de respect față de cetățeni. Infrastructura nu este un moft, ci o bază a dezvoltării. Iar eșecul în acest domeniu este un eșec al statului față de propriul popor.
