Internațional

Autoritățile ucrainene au retras acreditările jurnaliștilor CNN și Sky News după ce au relatat din Herson

Mai mulți jurnaliști din presa străină și-au pierdut acreditările, din cauza încălcării regulilor de lucru în zona de luptă, relatează Statul-Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Recent, unii reprezentanți ai presei, ignorând interdicțiile și avertismentele existente, fără acordul comandanților relevanți și al serviciilor de relații publice ale unităților militare, au desfășurat activități de informare în orașul Herson, chiar înainte de finalizarea măsurilor de stabilizare. Astfel de acțiuni reprezintă o încălcare gravă a cerințelor ordinului comandantului-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei nr. 73 din 03.03.2022, precum și a ordinelor relevante ale comandamentului militar”, potrivit comunicatului biroului de presă al Forțelor Armate. Statul-Major nu a precizat căror jurnaliști le-au fost revocate acreditările de presă.
Citeşte întreaga ştire: Autoritățile ucrainene au retras acreditările jurnaliștilor CNN și Sky News după ce au relatat din Herson fără aprobare

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button