InternaționalMagazin

Autorităţile elene au interzis muzica în localurile din Mykonos. Amenzi de 200 de mii de euro pentru organizatorii de petreceri private

Autorităţile elene au interzis muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat mobilitatea pe insula Mykonos, după o creştere a numărului de contaminări cu SARS-CoV-2 înregistrată aici.

Cunoscută ca insula petrecerilor celor bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii ale Greciei, atrăgând peste 1 milion de turişti în fiecare vară, între ei staruri de la Hollywood, modele şi sportivi.

După ce a fost descoperit un focar local, Ministerul Protecţiei Civile a spus că interzice muzica pe insulă 24 de ore din 24 şi că va permite mobilitatea între orele 01:00 – 06:00 doar celor care merg la sau dinspre serviciu ori au urgenţe medicale, potrivit The Guardian.

Restricţiile vor fi în vigoare până pe 26 iulie.

Grecia depinde de turism pentru o cincime din economia ei. Numărul infecţiilor cu SARS-CoV-2 a crescut în ţară în ultimele săptămâni, forţând guvernul să impună vaccinarea pentru lucrătorii sanitari şi cei din centrele pentru vârstnici şi să introducă noi restricţii în ţară, inclusiv să permită doar persoanelor vaccinate să aibă acces în interiorul localurilor.

Ministerul a transmis: „Facem apel la rezidenţii şi turiştii de pe frumoasa noastră insulă să respecte strict măsurile… ca să putem controla şi opri răspândirea virusului şi ca Mykonos să revină la normalitate”.

Oficialii au spus joi că numărul de cazuri active pe insulă au crescut de patru ori, la peste 300, în doar o săptămână. Adjunctul ministrului Sănătăţii a avertizat sâmbătă că organizatorii de petreceri private care nu respectă limita de 20 de persoane participante riscă amenzi de până la 200.000 de euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button