Autorităţile din zona Kiev au identificat până în prezent 900 de civili ucişi de ruși: 95% dintre ei au fost împuşcaţi de lunetişti sau cu arme de calibru mic
Autorităţile ucrainene au identificat până în prezent 900 de civili ucişi în regiunea Kievului în perioada în care această zonă s-a aflat sub controlul forţelor ruse, dintre care 350 la Bucea, a declarat vineri şeful poliţiei ucrainene din această regiune, Andrii Nebîtov, citat de EFE, anunță Agerpres.
„Astăzi am ajuns la cifra de 900 de civili ucişi. Subliniez, aceştia sunt civili ale căror cadavre le-am găsit şi le-am predat pentru o examinare amănunţită printr-o expertiză medico-legală. Toţi aceşti oameni au murit de mâinile armatei ruse”, a specificat responsabilul poliţiei într-o conferinţă de presă la Kiev.
„Cel mai mare număr de victime a fost descoperit la Bucea – peste 350”, a spus el, adăugând că un număr mai mic de victime a fost descoperit în districtele Vâşgorod şi Brovarî, conform Ukrinform.
Între timp, continuă lucrările de degajare a dărâmăturilor la Makariv şi Borodianka, a afirmat Nebîtov, menţionând că bilanţul victimelor civile ar putea creşte.
„Suntem siguri că sub dărâmături mai sunt corpurile unor persoane decedate”, a spus el.
În ceea ce priveşte Bucea, acesta a explicat că în oraş au fost găsite două gropi comune. Potrivit lui, un bărbat care lucra în serviciile publice înainte de invazie a rămas în oraş şi le-a cerut soldaţilor ruşi să îi permită să strângă corpurile oamenilor de pe străzi.
„Le-a îngropat în două morminte. În primul au fost 40, iar în al doilea 57. Am recuperat deja 40 de cadavre. Printre victime figurează şi un poliţist, specializat în urmăriri penale, care a fost împuşcat cu o armă de calibru mic”, a spus el.
Potrivit lui Nebîtov, cele mai multe dintre aceste cadavre au fost studiate de oamenii legii, iar conform poliţiei, 95% dintre oameni au fost împuşcaţi de lunetişti sau cu arme de calibru mic.