JUSTIȚIE

Sorina Matei detonează bomba din dosarul Georgescu: Prin interceptarea ilegală a judecătoarei Adriana Stoicescu întregul dosar va pica în instanță

Jurnalista Sorina Matei a dezvăluit, într-un mesaj publicat pe pagina de facebook, care este gafa uriașă a Parchetului General și a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul Georgescu – Potra. Sorina Matei devoalează că Judecătoarea Adriana Stoicescu, fost președinte al Tribunalului Timiș, a fost interceptată ilegal jumătate de an pe o presupusă faptă prescrisă deja.

Jurnalista susține că acest lucru s-a făcut „doar pentru a prelua competența anchetării dosarului de la DIICOT la Parchetul General”, concluzionând că, prin prisma acestui aspect, „părți din dosar sau chiar tot dosarul s-ar putea prăbuși în instanța de judecată.”

Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României, a fost trimis în judecată marți. Alături de el, a fost trimis în judecată și Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, dar și alte 21 de persoane.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a finalizat rechizitoriul în dosarul 6720/284/P/2024 și a dispus trimiterea în judecată a 22 de persoane acuzate de tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și alte infracțiuni conexe.

„Interceptări, filaj și introducere de aparatură în biroul de la Curtea de Apel Timișoara prin 4 autorizații prelungite”

Jurnalista Sorina Matei a explicat în mesajul postat de ce părți din dosarul Georgescu- Potra sau chiar întreg dosarul s-ar putea prăbuși în instanța de judecată.

„Situația este destul de simplă din punct de vedere juridic. Marius Iacob, unul dintre procurorii de caz, a scris în rechizitoriu că judecătoarei Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara i s-a făcut dosar în ianuarie 2025 pe o presupusă faptă de favorizare a făpuitorului (Georgescu) pentru că magistratul s-a întâlnit cu Georgescu în cursul anului 2019, acesta i-a propus funcția de ministru al Justiției iar judecătoarea a refuzat.

Trecând peste faptul că aici nu avem de-a face cu nicio faptă penală, problema rămâne, devenind o adevărată bombă în dosar. Pe 15 ianuarie 2025, la cererea Parchetului General – ÎCCJ autorizează (nelegal) supravegherea judecătoarei Stoicescu – prin interceptări, filaj și introducere de aparatură în biroul de la Curtea de Apel Timișoara prin patru autorizații prelungite.

1. Prima autorizație ÎCCJ este de 30 de zile: din 15 ianuarie 2025 până pe 13 februarie 2025.

2. A doua autorizație ÎCCJ este de 30 de zile: din 5 martie 2025 până pe 3 aprilie 2025.

3. A treia autorizație ÎCCJ este tot de 30 de zile: din 3 aprilie 2025 până pe 3 mai 2025.

4. A patra autorizație ÎCCJ este de 48 de ore/ cazurile de urgență, de flagrant: din 29 august 2025 până pe 31 august 2025″

Sorina Matei identifică vulnerabilitățile și consecințele în dosarul Georgescu/ Potra

„Judecătoarea nu a fost informată că a fost supravegheată, pentru că așa a vrut Iacob, se arată în rechizitoriu

Și iată problema:

1. presupusa faptă – rețineți – de favorizare a făptuitorului – fiind săvârșită în cursul anului 2019 – așa cum se scrie negru pe alb în rechizitoriu – are termen de prescripție: 5 ani. Cum 2019 + 5 = 2024, înseamnă că toate autorizațiile emise de ÎCCJ începând cu ianuarie 2025 sunt ilegale!!! Pentru că au fost date pe o presupusă faptă deja prescrisă.

2. Doamna judecător mai putea fi interceptată legal – în ianuarie / august 2025 doar dacă în decembrie 2019 s-ar fi întrerupt cursul prescripției. Adică dacă de atunci era făcută suspect. Ceea ce nu s-a întâmplat.

3. În doctrină, nu există favorizare în 2019 pentru presupusa sărârșire a unei fapte în 2025. Favorizarea se petrece concomitent sau ulterior săvârșirii faptei, niciodată anterior. Logica și rațiunea funcționează și în drept.

4. Consecințe în dosarul Georgescu/ Potra? Toată partea cu judecătoarea Stoicescu, inclusiv autorizațiile ilegale emise de Curtea Supremă ar putea fi înlăturate de Curtea de Apel București.

5. Odată picată partea cu judecătoarea – băgată cu mâna în caz doar pentru a atrage competența anchetării dosarului de la DIICOT la Parchetul General – instanța de judecată ar putea decide – nu este exclus – că Parchetul General nici nu a avut competență legală să intrumenteze acest dosar”, precizează jurnalista în mesajul postat în legătură cu vulnerabilitățile dosarului Georgescu – Potra.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button