Internațional

Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene „să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor”, pentru a scădea facturile la curent.

Şeful guvernului de la Viena a afirmat că subiectul va fi discutat la o reuniune de urgenţă şi că „preţul electricităţii trebuie să scadă”, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să decidă zilnic în locul europenilor, relatează AFP și Agerpres.

„Trebuie să oprim această nebunie care loveşte în prezent pieţele de energie”, a arătat Nehammer într-un comunicat. El a apreciat că paşii în acest sens pot fi făcuţi doar în cadru european, nu la nivel naţional.

Premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, anunţase vineri că Cehia va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor energiei.

După şase luni de război în Ucraina, preţul energiei în Europa a atins la sfârşitul acestei săptămâni noi recorduri. Una dintre cauze este reducerea livrărilor de gaze din Rusia către UE, unde 20% din energia electrică se produce în termocentrale pe gaz.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button