Politică

Aurescu latră la Putin: Exportul cerealelor ucrainene trebuie reluat

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a condamnat suspendarea de către Rusia a implementării Iniţiativei privind implementarea transportului de cerealele prin Marea Neagră şi a adăugat că Iniţiativa trebuie imediat reluată, pentru că este pusă în pericol securitatea alimentară la nivel mondial, scrie News.ro.

„Condamn suspendarea de către Rusia a implementării Iniţiativei privind implementarea transportului de cerealele prin Marea Neagră. Acest lucru ar putea alimenta insecuritatea alimentară la nivel mondial. Aplicarea Iniţiativei trebuie reluată imediat. România va continua să faciliteze tranzitul cererealelor din Ucraina, fiind deja transportate 5,8 milioane până acum”, a scris Bogdan Aurescu, duminică pe Twitter.

De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs susţinut sâmbătă, că Rusia a început din septembrie să agraveze criza alimentară mondială, blocând navele de pe “coridorul cerealelor”. Şi preşedintele american Joe Biden a denunţat drept „scandaloasă” decizia Rusiei de a suspenda Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene, vital în aprovizionarea alimentară mondială, relatează AFP.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button