AUR: Vrem să mergem pană la capăt cu moțiune. A văzut o țară întreagă, PSD și PNL sunt înțelese între ele
AUR va merge „până la capăt” cu moţiunea de cenzură, pentru că premierul Florin Cîţu „nu trebuie lăsat să ajungă în calitate de prim ministru în alegerile interne de la PNL”, a declarat luni co-preşedintele acestui partid, George Simion.
„O ţară întreagă a văzut în direct că partidele vechi, partidele clasice, sunt înţelese între ele. Din fericire, nu au avut cvorumul necesar pentru a scoate de pe ordinea de zi moţiunea noastră de cenzură. La fel cum în prima zi a sesiunii parlamentare am pus pe masă această iniţiativă a moţiunii de cenzură, o să mergem până la capăt, pentru că premierul Cîţu nu trebuie lăsat să ajungă în calitate de prim ministru în alegerile interne de la PNL şi să continue să îşi bată joc de România. Atâta timp cât suntem aici în Parlament trimişi de români, noi, parlamentarii AUR, vom merge până la capăt cu această moţiune de cenzură. Rog foarte mult votanţii PNL şi ai PSD să pună presiune pe parlamentarii lor să vină la şedinţa de Birou permanent reunit şi să voteze cum spune Constituţia pentru ca această moţiune de cenzură să intre la plenul reunit, să fie citită mâine şi să fie votată lunea viitoare. Asta este singura soluţie”, a spus Simion, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că este atribuţia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului să convoace o nouă şedinţă a Birourilor permanente reunite.
Întrebat ce va face AUR dacă va fi demis Guvernul Cîţu prin moţiune de cenzură, Simion a afirmat: „Suntem de acord cu varianta alegerilor anticipate. Vrem să mergem pană la capăt. O opţiune în cazul în care unii parlamentari vor încerca să se agaţe de scaune şi nu sunt dispuşi să meargă până la capăt cu alegerile anticipate este crearea unui guvern de specialişti care eventual să respecte proporţia ponderii din Parlament. (…) Noi nu vrem să ajungem la guvernare, pentru că în acest moment ponderea parlamentară nu ne permite. (…) Susţinem orice moţiune de cenzură şi orice acţiune serioasă care duce la înlăturarea din funcţie a lui Florin Cîţu, dar asta trebuie să se întâmple acum. E pe masă moţiunea, nu mai trebuie tergiversată de nicio forţă politică”.