Politică

AUR va avea numărătoare paralelă. PNL și PSD, nu furați voturile românilor!

Alianța pentru Unirea Românilor va avea duminică cel mai eficient sistem de numărătoare paralelă. PNL, PSD, USR nu au nicio șansă de a deturna voturile românilor! Mai mult, avem un departament cu sute de oameni care vor semnala în timp real orice încercare de fraudare a voturilor.

Democrația a murit odată cu comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Campania electorală a fost umbrită de dosare politice apărute cu doar trei zile înainte de alegerile de duminică, ambele având aceeași țintă: pe George Simion, președintele AUR.

George Simion, președintele AUR, a reiterat astăzi, la Parchetul General, ideea că în acest moment statul face un abuz împotriva AUR, prin cele trei dosare penale instrumentate și ”scoase” la lumina zilei cu doar 3 zile înainte de alegeri.

”Mergeți, dragi prieteni, duminică, votați cu oricine, dar nu cu sistemul dictatorial PSD-PNL. Sunt alături de colegii mei, cei cărora miercuri dimineață li s-au luat telefoane, li s-au luat laptopuri și li s-au încălcat drepturile elementare de către un procuror pus de către PNL și prietenul cel mai bun al lui Edi Hellvig. Să mergeți la vot! Fraudele vor fi îndreptate împotriva AUR”, a spus George Simion.

Angajații AUR implicați în campanie nu își mai pot exercita activitățile, iar totul se întâmplă cu un singur scop: vor să scoată partidul de pe buletinele de vot. Le e frică de ascensiunea pe care AUR o are și de votul românilor, care s-au săturat să trăiască în sărăcie de 35 de ani.

”Acești procurori disperați care le-au deposedat pe colegele mele înainte de alegeri, cu trei zile, de telefoane și laptopuri, ca să nu poată să se ocupe de campanie, nu o să rămână așa. Duminică toată lumea se mobilizează la vot. Trăim într-un sistem securist. În loc să ia interlopii, în loc să ia marii criminali, ne-au luat pe noi. Dacă era urgent, trebuia să le facă percheziție informatică la audieri. Ideea a fost să ne deposedeze pe noi de ele să nu putem lucra în zilele astea, că mai erau trei zile până la ziua alegerilor, exact când e mai urgent și mai important”, a mai spus George Simion.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button