Politică

AUR: Ultima săptămână au fost un adevărat turnesol pentru starea presei din România. Am văzut cea mai hidoasă față a propagandei dezlănțuite împotriva noastră și a românilor care ne-au susținut public

Acțiunile desfășurate de Alianța pentru Unirea Românilor în ultima săptămână au fost un adevărat turnesol pentru starea presei din România. Am văzut cea mai hidoasă față a propagandei dezlănțuite împotriva noastră și a românilor care ne-au susținut public.

Am văzut la ce folosesc zecile de milioane de euro cheltuite din subvenția alocată partidelor pentru publicitate electorală mascată.

Cel mai mare marș de protest din ultimii ani desfășurat în București a fost aproape inexistent în programele televiziunilor de știri. Am străbătut Capitala de la Parlament la Arcul de Triumf alături de aproximativ 15 mii de români nemulțumiți de actuala guvernare și abia dacă am apărut în câteva știri din jurnalele zilei de sâmbătă. Am aflat apoi, din unele siteuri, că am fost doar două – trei mii de oameni.

Am protestat apoi, alături de români, în fața Parlamentului în ziua când Puterea vota trei legi antinaționale: PLx 145 – proiectul care instituie controlul discreționar al statului asupra copiilor în detrimentul familiei, PLx 143 – guvernanța corporativă care deschide larg ușa pentru înstrăinarea ultimelor valori deținute de statul român și PLx 47 – proiectul care prefigurează orașele de 15 minute.

În timp ce viitorul românilor era scos la mezat și amanetat pentru generații întregi, jurnaliștii prezenți la Parlament relatau despre violențe de stradă care s-ar fi petrecut într-un perimetru controlat de sute de jandarmi. De altfel, ciudatul joc al forțelor de ordine a provocat două incidente în care au fost implicați parlamentari de la alte partide. În loc să separe demnitarii apropiați puterii de manifestanții nemulțumiți adunați în fața Palatului Parlamentului, jandarmii i-au obligat pe doi deputați să intre în mulțimea și așa înfuriată, parcă anume ca să instige la violențe.

Mai este de adăugat aici și cazul colegei noastre care a fost crucificată de presă pentru că a ajuns la Parlament cu câteva obiecte absolut inofensive, descrise de jurnaliști drept muniție periculoasă. Așteptăm cu interes expertiza și explicațiile autorităților.

Am prezentat pe 11 Mai Programul de guvernare AUR în 15 puncte, cu soluțiile propuse de partidul nostru pentru redresarea României. Acela a fost momentul în care delirul presei de propagandă a atins apogeul.

Propunerea înființării unor instanțe cu jurați a fost descrisă drept o intenție de reînființare a tribunalelor poporului din epoca stalinistă. Strategia de redobândire a controlului asupra resurselor energetice a fost tradusă direct ca o intenție de naționalizare, tot cu trimitere la perioada comunistă. Exemplele pot continua mult timp, dar nu am face decât să reluăm elucubrații redactate în laboratoarele de propagandă înainte ca programul să fie prezentat public.

Dacă acțiunile AUR au fost ținta principală pentru presa sistemului, o propunere inspirată cu adevărat din anii și practica stalinismului a fost primită favorabil de aceiași jurnaliști.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a promis că va propune scoaterea AUR în afara legii. Această combinație neverosimilă între Tomás de Torquemada și Benny Hill vrea să ducă mai departe munca și ideile înaintașilor săi care au năvălit în România pe tancurile sovietice în anii `40. Încă nu este clar ce soartă le-a rezervat comisarul sovietic Muraru milioanelor de susținători AUR: oare vor fi scoși și ei în afara legii?

Așa arată, din păcate, o scurtă revistă a presei de săptămâna trecută. Se spune, în mod fals, că nimeni nu a câștigat vreodată un război cu jurnaliștii.

La fel de adevărat este că niciun partid nu a supraviețuit unei păci dezonorante cu adversarii săi. Pentru cei care forțează o PAX jurnalistica avem un singur mesaj: priviți pe fereastră, acolo este România reală, nedeformată și necosmetizată de propaganda puterii!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button