Politică

AUR Teleorman: Județul nostru fruntaș în topul sărăciei este sarbătorit cu fast de cei care l-au distrus. Să vă fie rușine!

Alianța pentru Unirea Românilor Filiala Teleorman condamnă în termeni duri conducerea de partid și de stat – PSD și PNL, cu ocazia sărbătoririi Zilelor județului. AUR Teleorman afirmă că PSD și PNL au transformat județul într-un pol al sărăciei unde nimeni nu poate mișca un deget fără acordul jefuitorilor.

,,Județul nostru fruntaș în topul sărăciei este sarbătorit cu fast de cei care l-au distrus. Să vă fie rușine! După ce au pus județul în genunchi și l-au adus în topul sărăciei, politicienii aflați la conducere de la Revoluție încoace sărbătoresc cu mare fast „Teleormanul eșuat”, parte a „statului eșuat”, după cum a spus chiar președintele Klaus.

Zilele județului Teleorman, organizate de PSD, prin președintele lui, cel care conduce și Consiliul Județean, sunt marcate ca și cum tocmai s-ar fi inaugurat izvorul prin care curg lapte și miere gratuit, pentru oameni.

Suntem siderați! Câtă falsitate în discursurile celor care au îngropat Teleormanul, au nenorocit producătorii locali, agricultura și șansele tinerilor de a rămâne aproape de familiile lor.

Astăzi este sărbătoarea ticăloșiei politice, nu a micuțului nostru județ, a victoriei clasei politice actuale asupra oamenilor de bună credință care muncesc din zori până în noapte pentru a supraviețui. Trist și penibil în același timp!”, susține AUR Teleorman într-un comunicat de presă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button