Patru din cinci directori generali se așteaptă ca munca de la distanță să continue pe termen lung

Patru din cinci directori generali se așteaptă ca munca de la distanță în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constat că temerile privind scăderea productivității în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate, rezultă din raportul CEO Panel Survey realizat de PwC la nivel global.
Un sondaj anterior PwC, CFO Pulse, din luna aprilie arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se așteptau la scăderea productivității din cauza lipsei capacităților de lucru la distanță. Două luni mai târziu, acest procent a coborât la 26%.
„Directorii generali consideră că au trecut un test critic în ultimele luni și acum sunt pregătiți să valorifice tendințele durabile aduse de COVID-19. Noua normalitate a pus la încercare capacitatea companiilor de a-și desfășura activitățile fără ca angajații să călătorească, fără întâlniri în persoană și alte modalități de lucru ce păreau indispensabile și le-a impus să se adapteze pentru a avea o productivitate comparabilă sau mai mare.
Cultura organizațională, specificul afacerii și investițiile în tehnologie au jucat și vor juca un rol foarte important în acest proces, unele activități devenind chiar mai eficiente”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.
Tendințele generate de pandemia COVID-19 care vor continua sunt automatizarea, menționată de 76% dintre directorii generali, spațiile de birouri cu puțini angajați (61%), securizarea lanțurilor de aprovizionare (58%), contractele temporare (54%) și siguranța publică (50%).
În ceea ce privește direcția economiei globale în următoarele 12 luni, directorii generali sunt mult mai pesimiști acum decât erau la sfârșitul anului 2019, doar 30% spunând că avansul economic se va îmbunătăți în anul următor. Banca Mondială prognozează că economia globală va scădea cu 5,2% în 2020, reprezentând cea mai profundă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial.
- Spionajul rusesc a propus „înscenarea unei tentative de asasinat” pentru a-l ajuta pe Viktor Orban la alegerile din Ungaria. Strategia „the Gamechanger”
Ofițeri ai serviciului rusesc de informații externe, SVR, au propus o modalitate de a „modifica fundamental întreaga paradigmă a campaniei electorale” din Ungaria, prin „înscenarea unei tentative de asasinat asupra lui Viktor Orban”, în contextul alegerilor parlamentare din 12 aprilie, conform unui raport intern al SVR, obținut și autentificat de un serviciu european de informații … - Guvernul Bolojan, în picaj la capitolul încredere
Guvernul Bolojan intră în picaj total la capitolul încredere. În ceea ce privește aprecierea față de Guvernul condus de Ilie Bolojan, 43% dintre respondenți se declară „total nemulțumiți”, iar 37% spun că sunt „mai degrabă nemulțumiți”. Dintre cei chestionați în sondaj, 48% susțin că sunt mai degrabă dezamăgiți „de modul în care gestionează actualul Guvern … - AUR se duce la vale! Trădătorul Simion nu mai mișcă masele
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) dă semne de epuizare a bazinului electoral. Un sondaj recent realizat de institutul Avangarde arată că formațiunea condusă de George Simion pierde teren prețios comparativ cu cifrele înregistrate la începutul acestui an, ridicând semne de întrebare cu privire la capacitatea liderului său de a mai mobiliza masele la fel de … - Țările din UE care au cele mai mici prețuri la energie. Românii plătesc dublu la facturile de curent
Portugalia și Spania sunt țările sunt Uniunea Europeană cu cea mai ieftină energie. Asta arată datele unui raport realizat de Business Insider. în restul statelor blocului comunitar prețurile se mențin însă foarte ridicate. Calculele arată că, în acest an, tariful mediu al energiei electrice a fost în Polonia de 125 de euro pe mega watt … - Zboruri anulate sau întârziate? ANPC explică drepturile pasagerilor în cazul unor situații excepționale
Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oferit câteva recomandări pentru pasagerii aerieni. Aceștia au dreptul de a fi informați, de a-și primi înapoi banii sau de a fi redirecționați dacă zborurile lor au fost anulate ori au întârzieri. ANPC i-a sfătuit pe românii care vor să zboare cu avionul să se informeze cu atenție și să …




