Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj doar studenţii din primul şi ultimul an de studii

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, nu crede că este de așteptat ca noul an universitar să se desfăşoare normal, astfel că ia în calcul variante pentru studenți. El se gândește la un scenariu hibrid, cu prezenţa în municipiu doar a studenţilor din anul I, care să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare, şi a celor din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale.
„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat miercuri Daniel David.
El a adăugat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum Biologie, Chimie, Fizică, Știinţa mediului şi vocaţionale, precum Teatru, Sport, unele zone din Teologie.
„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.
Daniel David a mai precizat că municipiul Cluj-Napoca este unul în care ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, comparativ cu Bucureştiul, unde studenţii reprezintă 5% din populaţie.
Sursa: www.digi24.ro
- Jaful pus în aplicare de proeuropeni, pe placul Comisiei EuropeneJaful pus în aplicare de proeuropeni a fost aprobat de Comisia Europeană. „Există semnale că în cazul în care va fi aprobat înainte de Consiliul Ecofin evaluarea Comisiei va fi bună, iar România va intra pe un nou drum”, a declarat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă organizată la Guvern. ‘Acest pachet …
- Cine este Ion Sterian, șeful Transgaz cu cinci secretare, nouă consilieri și șapte șoferi. Ce avere areIon Sterian, directorul general al companiei monopoliste cu capital majoritar de stat Transgaz, are în cabinetul său cinci secretare, nouă consilieri și un specialist în PR, potrivit schemei de personal. În plus, șeful Transgaz are la dispoziție șapte șoferi, potrivit organigramei. În numai doi ani, cheltuielile cu personalul ale Transgaz au crescut cu aproape 150 …
- Guvernul taie viitorul României. 3 miliarde de euro risipiți, programele verzi blocate fără nicio explicație legalăProgramul Casa Verde Fotovoltaice, în valoare de peste 3 miliarde de euro, a fost sistat fără temei legal de noua conducere a Ministerului Mediului. Decizia, luată printr-un simplu comunicat de presă, lovește direct în sute de mii de români care visau la independență energetică și acces la tehnologii moderne. Banii nu pot fi folosiți pentru …
- Marius Lulea (AUR): În 5 ani au triplat impozitul pe dividende și au crescut de 4 ori TVA-ul în construcții!Guvernul continuă politica de jaf fiscal împotriva românilor care muncesc și construiesc. În doar 5 ani, impozitul pe dividende a crescut de la 5% la 8%, apoi la 10%, iar acum se pregătește o nouă lovitură: 16%. În paralel, TVA-ul pentru locuințele accesibile urcă de la 5% direct la 21%. Practic, statul penalizează exact acele …
- Anca Alexandrescu dezvăluie ce se ascunde, de fapt, în culisele întâlnirii dintre Ioana Ene Dogioiu și Dacian Cioloș. „Face parte din această rețea sorosistă în România”Ioana Dogioiu a fost numită de Ilie Bolojan purtător de cuvânt al Guvernului. Jurnalista poreclită „Coloneleasa” a fost surprinsă alături de Dacian Cioloș cu câteva ore înainte de a fi anunțată în această poziție. Cei doi s-au întâlnit într-o cafenea din apropierea Palatului Victoria și au fost surprinși. În ce cheie să privim această numire …