AUR luptă pentru salvarea pădurilor României

Distribuie acest articol!

Astăzi, 6 octombrie, a fost organizată o dezbatere publică privind adoptarea unei noi Strategii Forestiere Naționale, dezbatere găzduită de copreședinții AUR, Claudiu Târziu și George Simion și moderată de jurnalistul și activistul de mediu Liviu Mihaiu.

Bucurându-se de participarea unor reprezentanți ai Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Sisești”, Romsilva, Federației sindicatelor ”Silva”, WWF România, Asociației ”Forumul Inventatorilor Români”, activiști de mediu și parlamentari, discuția s-a axat pe elaborarea de strategii forestiere coerente, de politici viabile de compensare și protecție a fondului forestier, pe nevoia de reglementare a activităților forestiere.

„Aș vrea foarte mult ca inițiativa să nu fie politizată. Această primă întâlnire s-a ținut la grupul AUR strict din motive administrative, următoarea poate avea loc oriunde. În campania electorală, AUR și-a asumat un program în care pădurile țării joacă un rol primordial. Activiștii civici sunt bătuți, amenințați, iar abordarea statului român nu mai poate fi una de fațadă. Se impun măsuri radicale, ferme, dublate de o puternică susținere instituțională”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

„Vin din Bucovina, o zonă importantă pentru industria lemnului, și vreau să subliniez că dorim acțiuni clare care să oprească acest măcel din pădurile României. Este o luptă pe care ne-am asumat-o și pe care o continuăm. Există comunități locale, precum Moldovița, unde au fost fabrici și depozite de mobilă ce ofereau localnicilor sute, chiar mii de locuri de muncă. Tot lemnul care era prelucrat acolo pleacă acum către Kronospan, Schweighofer, Egger, și alte firme străine”, a subliniat și cunoscutul activist de mediu Daniel Bodnar.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: