AUR luptă pentru pensionarii nedreptățiți de sistem. Constituția trebuie să le respecte drepturile
AUR luptă pentru pensionarii nedreptățiți de sistem. George Simion a stat de vorbă cu pensionarii mineri, care au lucrat 15-20 de ani, în condiții grele de radioactivitate, în minele de uraniu de la Crucea, nemulțumiți de recalcularea pensiilor. Liderul AUR a promis și s-a ținut de cuvânt: luni, 2 septembrie, AUR a sesizat Avocatul Poporului privind nedreptățile din Legea Pensiilor pentru persoanele cu dizabilități și cei care au muncit în condiții grele.
George Simion le-a mai promis minerilor de la Crucea că va solicita, de la tribuna Parlamentului, aplicarea legii celei mai favorabile în privința pensiilor deoarece, forma votată de majoritatea PSD-PNL-UDMR, a generat mai multe erori, nedreptăți și inechități, cei mai afectați fiind românii care au muncit în condiții de muncă grele, dar și pensionarii cu dizabilități.
„La televizor vor spune azi că iar a făcut Simion circ. Dar, sunt furios, la fel cum sunt furioși și minerii, siderurgiștii, ceferiștii și alte categorii sociale. (…)
Legea cea mai favorabilă trebuie să rămână în vigoare, iar eu și AUR ne luptăm pentru pensionarii nedreptățiți de acest sistem.
Ei stau în București, în birouri, și decid pentru oamenii care au muncit din greu din mină sau în condiții grele”, a mai spus Simion.