SocialȘtirile 60m.RO
Incendiu de vegetație în Ghencea
În noaptea de joi spre vineri pompierii au intervenit la incendiul de vegetaţie uscată care a izbucnit în zona Ghencea, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
Incendiul a izbucnit joi pe o suprafașă de 10.000 de mp.
Vântul a favorizat extinderea incendiului în condițiile în care accesul autospecialele s-a facut cu dificultate.
„La faţa locului au acţionat trei autospeciale de stingere, care sunt în dispozitiv şi în acest moment. Se observă în continuare fum, fiind o ardere mocnită”, a precizat sursa citată de agerpres.ro.
Ulterior au mai fost dislocate 12 autospeciale de stingere care au acţionat din străzile Drumul Cooperativei, Gladiolelor şi Ion Conea.
Focul încă arde mocnit.
- Inflația din Ungaria a atins din nou un record în luna ianuarie: de două ori mai mare față de media europeană
- Călin Georgescu: Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!
- Ucraina a acceptat acordul cu Statele Unite privind mineralele, după ce Washingtonul a renunțat la cele mai stricte cerințe
- Cum trăiește în lux mafia de partid și de stat: 20.000 de lei pe lună pentru două ședințe în cadrul CIFGA Eximbank
- Chimcomplex concediază 260 de angajați