AUR face primul pas pentru demiterea președintelui Nicușor Dan. Solicitarea e trimisă oficial

AUR solicită oficial președintelui Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională pentru demiterea din funcție a președintelui Nicușor Dan, în cazul în care analizele medicale vor demonstra că acesta are probleme psihice.
În adresa semnată de AUR se precizează că, „în cursul săptămânii trecute, președintele României a manifestat, în mai multe ocazii publice, un comportament atipic”, iar o parte semnificativă a opiniei publice își exprimă îngrijorarea cu privire la starea sa de sănătate și la capacitatea de exercitare în condiții optime a mandatului.
Reprezentanții AUR invocă articolul 146 lit. h) din Constituție și articolele. 44–45 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR.
„Stimate Domnule Președinte,
Avînd în vedere că, în cursul săptămînii trecute, Președintele României a manifestat, în mai multe ocazii publice, un comportament atipic, iar o parte semnificativă a opiniei publice își exprimă, în spațiul public și pe rețelele de socializare, îngrijorarea cu privire la capacitatea de exercitare în condiții optime a mandatului, consider că Parlamentul are datoria constituțională de a clarifica de îndată această situație, pentru asigurarea continuității funcțiilor statului și a încrederii publice.
În temeiul art. 146 lit. h) din Constituția României și al art. 44–45 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, vă solicit:
1) Să sesizați Curtea Constituțională a României (CCR) pentru constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, în măsura în care rezultă imposibilitatea temporară, din motive medicale, a titularului de a-și exercita atribuțiile.
2) Să dispuneți adresarea, cu celeritate, a solicitărilor de informații către Administrația Prezidențială, Ministerul Sănătății și Institutul Național de Medicină Legală, pentru punerea la dispoziție a oricăror date/înscrisuri relevante privind starea de sănătate a domnului Dan Nicușor, în calitate de titular al funcției de Președinte al României, strict în limitele permise de lege, cu obținerea prealabilă a consimțămîntului persoanei vizate sau, după caz, în temeiul unui interes public major prevăzut expres de lege.
3) Să transmiteți CCR, ca anexe la sesizare, documentele și informațiile relevante, inclusiv – dacă este cazul și cu respectarea legislației aplicabile – rezultatele unei evaluări/ expertize medico-legale efectuate de instituțiile competente, în vederea administrării probatoriului necesar soluționării cererii.
4) Să dispuneți marcarea, stocarea și transmiterea tuturor documentelor medicale în regim de „Confidențial – date sensibile de sănătate (GDPR)”, cu acces strict pe bază de necesitate, potrivit Regulamentului (UE) 2016/679 și legislației naționale incidente.
5) Să informați Biroul permanent al Senatului cu privire la sesizarea transmisă și demersurile întreprinse, respectiv să dispuneți publicarea pe site-ul instituției a comunicărilor CCR, în limitele permise de regimul de confidențialitate.
În subsidiar, în ipoteza în care din documentația transmisă ar rezulta imposibilitatea definitivă de exercitare a funcției, vă rog să includeți în sesizare și solicitarea de constatare a vacanței funcției, potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 97 din Constituție”, se arată în adresa AUR.