Iaşi: 17 persoane, audiate la DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu prejudiciu de 12 milioane euro

Un număr de 17 persoane au fost aduse la audieri după ce în cursul zilei de marţi procurorii DIICOT Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat 40 de percheziţii domiciliare în municipiul reşedinţă de judeţ.
Potrivit unui comunicat remis presei de DIICOT, descinderile efectuate pe raza judeţului Iaşi au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.
„În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu luna octombrie 2012, o persoana cercetată, în calitate de unic asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, controlând alte societăţi ca administrator de fapt, acţionând, de asemenea, şi în calitate de persoană fizică autorizată cu cod de TVA a iniţiat o grupare infracţională organizată, împreună cu fosta sa soţie, cu angajaţii săi şi cu sprijinul unui inspector din cadrul ANAF Iaşi, cu scopul de a obţine sume mari de bani prin sustragerea şi neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, imobilele construite în numele societăţii erau transferate (la o valoare inferioară celei de pe piaţa imobiliară) pe numele administratorului respectivei companii în calitate de persoană fizică cu cod de TVA, acesta din urmă revânzând imobilele la valoarea reală de piaţă, încasând profitul din tranzacţiile în cauză şi obţinând sume importante de bani din rambursările ilegale de TVA, ca urmare a achiziţiei imobilelor (apartamente) cu TVA în cotă de 19% (24%) şi revânzare cu TVA în cotă de 5%”, se precizează în comunicatul de presă.
Conform DIICOT, grupul infracţional organizat era structurat pe două paliere.
Un prim palier era cel al liderilor grupului format din persoanele care au iniţiat şi constituit gruparea şi care se ocupau cu achiziţia de terenuri pentru construcţia noilor spaţii locative, de obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi a celorlalte avize, cu organizarea şi controlul şantierelor, a investirii sumelor de bani obţinute ilicit, a încasării profitului ilicit din vânzările apartamentelor, a medierii tranzacţiilor imobiliare şi a încasărilor ilegale de TVA din rambursările solicitate ilegal.
Un al doilea palier era cel al membrilor grupării infracţionale organizate care au aderat şi au sprijinit gruparea şi care deţineau funcţii de asociat, administrator, manager, contabil în cadrul societăţilor controlate de către liderul grupării, membri care se ocupau cu perfectarea actelor aferente tranzacţiilor simulate şi a prejudicierii societăţii prin neîncasarea profitului, a înregistrărilor diminuate a TVA-ului aferent tranzacţiilor simulate şi ulterior prin îndatorarea societăţii către liderul grupării care credita societatea cu banii astfel obţinuţi. Banii erau ulterior reintroduşi în circuitul civil prin creditări ale societăţilor şi achiziţii de noi terenuri, imobile, autoturisme de lux, explică procurorii DIICOT Iaşi.
Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 12 milioane de euro.
În urma descinderilor, la DIICOT Iaşi au fost aduse, în vederea audierii, 17 persoane.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Suceava, Vaslui, Botoşani şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi şi al Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
Sursa: www.agerpres.ro
- Schimbările la plata pensiilor private: Sindicatele și patronatele, front comun împotriva dublei impozitări: „Ni se pare absurd”„Acești bani ai oamenilor care merg către niște firme private, au randament extraordinar, de ce mai trebuie impozitați dacă omul vrea să-și ia o anumită sumă? Că e 25%, că e 35% că e 15% e altă discuție. Mi se pare puțin absurd să-l mai impozitezi pe diferență, după ce ai folosit acei bani atâția …
- Ion Cristoiu: „Ucraina, o ţară care trăieşte foarte bine pe banii noştri”Marius Tucă a punctat faptul că Ucraina se confruntă cu o oboseală generală în rândul populației privind conflictul de lungă durată, menționând un sondaj recent care arată că peste 60% dintre ucraineni sunt sătui de război. „Un ultim sondaj făcut arată că mai mult de 60% dintre ucraineni s-au săturat de război” , spune Tucă. …
- AUR critică măsurile fiscale din Pachetul 2 și anunță o moțiune de cenzurăReprezentanții AUR critică măsurile din Pachetul 2 pe care Guvernul intenționează să îl promoveze până la sfârșitul acestei luni. Potrivit liderilor AUR, guvernul nu e pregătit să corecteze deficitul bugetar, iar declarațiile legate de o posibilă intrare în incapacitate de plată au înrăutățit situația. AUR intenționează să depună din nou moțiune de cenzură dacă guvernul …
- Gheorghe Piperea (AUR): Statul e complice cu multinaţionalele, în timp ce povara austerităţii este pusă doar pe umerii cetăţenilor româniEuroparlamentarul AUR Gheorghe Piperea a explicat schema prin care multinaționalele scot miliarde de euro din România, fără să plătească niciun ban, în complicitate cu decidenții politici, care nu au transpus în legislația românească o directivă europeană. Dacă aceasta ar fi implementată, gradul de colectarea a banilor în buget ar crește, fără să afecteze puterea de …
- Marius Lulea (AUR): Programul „Anghel Saligny” trebuie să continue. Marea majoritate a localităților au în continuare străzi de pământ, piatră, fără trotuare și trăim ca în Evul MediuProgramul „Anghel Saligny” trebuie să continue, iar continuarea tăierii din investiţii reprezintă o catastrofă pentru România, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreşedintele AUR, transmite Agerpres. „Poziţia partidului AUR este una categorică – programul „Anghel Saligny” trebuie să continue. Este nevoie să ajutăm comunităţile locale, care sunt subfinanţate. 20% din locuinţele din România nu au acces la …