Politică

AUR denunță OUG pe energie și gaze: Profiturile grase şi nesimţite vor ajunge la pilele, rubedeniile şi amantele celor de la PNL şi PSD

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenţia că ordonanţa de urgenţă privind preţurile la energie electrică şi gaze naturale, care va fi adoptată astăzi în şedinţa Executivului, reprezintă o nouă ţeapă dată românilor. Potrivit AUR, prin această ordonanţă, guvernul garantează profiturile colosale ale firmelor din energie, subvenţionându-le de la bugetul de stat, adică din banii de pensii, alocaţii, salarii, drumuri, şcoli sau spitale.

„Pentru că preţul mare va fi compensat de stat, românii nu vor vedea acest lucru în facturile lor şi nu vor plăti direct, ci indirect, prin mutarea banilor de la bugetul de stat către companiile energetice cu capital de stat, care plătesc clientela de partid a PNL şi PSD. Practic, profiturile grase şi nesimţite de pe o piaţă care nu este încă liberă vor ajunge la pilele, rubedeniile şi amantele celor de la PNL şi PSD”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

„Spolierea românilor de către partidele sistemului este inadmisibilă. Reiterăm poziţia noastră, şi anume că singura soluţie pe termen scurt la criza actuală a preţurilor la energie este revenirea la piaţa reglementată, iar pe termen mediu şi lung, înmulţirea capacităţilor de producţie şi creşterea concurenţei pe piaţa energiei”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button