Politică

AUR: De pensiile speciale nu se vor atinge, nici de propriile privilegii, dar va fi împovărat poporul cu noi taxe şi impozite

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, susține că măsurile de austeritate pe care le va lua noul guvern n-ar viza decât păstrarea propriilor privilegii, urmând ca tot românii de rând să suporte greul notei de plată. Lulea a avertizat că două sectoare împănate ale economiei vot fi lovite.

„Cresc birurile! Zona de HoReCa și sectorul agroalimentar vor fi printre cele mai afectate. Unde sunt acum cei care băgau frica în popor că vin extremiștii? Iată-i la putere.

Nu auzim nimic despre reformă administrativă, despre reducerea numărului de instituții sau despre debirocratizare. Nicio măsură nu este luată pentru a reduce risipa banului public.

Austeritatea va fi doar pentru popor, nu și pentru politicieni. Unde este reducerea numărului de parlamentari? Ce s-a ales cu eliminarea pensiilor speciale? Doar promisiuni goale, în timp ce privilegiații sistemului rămân protejați”, a scris Marius Lulea pe Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button