Politică

George Simion și Marius Lulea vor participa la consultări cu Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidențiale

Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă că va participa luni, de la ora 11,00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an.

Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu şi prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea.

„AUR condamnă lipsa de asumare a prim-ministrului Marcel Ciolacu, precum şi iresponsabilitatea coaliţiei PSD-PNL în privinţa modului deficitar în care cele două partide conduc ţara şi au organizat alegerile din 9 iunie, iar acum jonglează, după propriile interese politice, cu data alegerilor prezidenţiale”, se arată în comunicat.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze. Liberalii vor să amâne alegerile prezidențiale din cauza scorului dezastruos din sondaje. Nicolae Ciucă este cotat la 7%.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button