JUSTIȚIE

AUR: CCR s-a predat sistemului Iohannist!

Partidul AUR a transmis că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale prin care a stabilit că legile Justiţiei sunt constituţionale reprezintă„ o trădare a fundamentelor statului român!”. „Constituţia României nu doar a fost slăbită după decizia de azi a CCR, ci a fost pur şi simplu călcată în picioare”, mai susţin reprezentanţii formaţiunii.

„Curtea Constituţională a devenit un breloc agăţat la cureaua coaliţiei de guvernare. Prin eliminarea sancţiunii disciplinare pentru magistraţii care nesocotesc deciziile CCR şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, România devine un fel de sat fără câini, în care orice abuz e permis şi poate rămâne nesacţionat”, arată comunicatul de presă al AUR.

Sursa citată mai precizează că Legea fundamentală a ţării nu mai contează după votul din Parlament, iar de astăzi ea şi-a pierdut inclusiv instituţia care ar fi trebuit să o apere.

„Curtea Constituţională a fost îngenuncheată de către coaliţia PSD-PNL-UDMR în regimul Iohannis”, mai indică sursa menţionată.

AUR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge aceste legi ale Justiţiei care încalcă principiul statului de drept şi să le retrimită în Parlament pentru reexaminare.

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizările depuse de AUR, USR şi Avocatul Poporului la proiectele de lege din pachetul legilor justiţiei, astfel că acestea merg la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button