AUR a depus un amendament la buget astfel încât fermierii să primească despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

Distribuie dacă ți-a plăcut

Mai mulți parlamentari AUR s-au solidarizat cu fermierii români care au protestat astăzi în fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale deoarece nu le-au fost acordate despăgubirile pentru secetă.

În acest context, senatorul Claudiu Târziu, a anunțat că partidul AUR va depune un amendament la Legea bugetului pentru ca fermierii să-și primească banii pentru culturile afectate de secetă. În plus, copreședintele AUR îi va solicita ministrului de resort, Adria Oroș, să revizuiască ordinul care limitează la 5 numărul de porci pe care îi poate crește un țăran român.

„Am încercat să avem o discuție cu ministrul de resort. Am fost lăsați să așteptăm fără nici un răspuns, în holul ministerului. Prin această atitudine, cei de la putere arată dispreț pentru români și pentru reprezentanții lor în parlament deopotrivă.Vom face ce e de făcut în Parlament: amendăm legea bugetului, pentru ca fermierilor să le fie acordate despăgubiri pentru culturile calamitate de secetă anul trecut. În plus, vom cere ministrului Agriculturii să revină asupra ordinului prin care limitează la 5 numărul de porci pe care îi poate crește un țăran român în țara lui”, a anunțat senatorul AUR pe Facebook.

Târziu a mai spus că în ceea ce privește nevoile fermierilor români, AUR susține și alte proiecte de lege, printre care se numără o bancă a agriculturilor sau o legea a lapelui.

Ar mai fi nevoie de o lege a laptelui, prin care plata laptelui livrat să se facă în zece zile de la livrare. De asemenea, de o bancă a agriculturilor, pentru credite omenești, necesare capitalului de lucru și achiziționării de utilaje agricole. Sunt doar câteva dintre nevoile agricultorilor, fie ei țărani gospodari, care trăiesc din truda pămîntului, fie fermieri români. Și la îndemâna noastră, a celor care suntem chemați să legiferăm în interes național. Vom vedea dacă vom reuși să-i convingem de această datorie a noastră și pe colegii din celelalte grupuri parlamentare”, a precizat Claudiu Târziu.


Distribuie dacă ți-a plăcut
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: