Mii de oameni au protestat în Piaţa Rabin din Tel Aviv

Mai multe mii de oameni au protestat sâmbătă seară în Piaţa Rabin din Tel Aviv faţă de planul prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a anexa părţi din Cisiordania, teritoriu pe care palestinienii îl doresc pentru a-şi întemeia un stat, potrivit news.ro.
Poliţia a arestat cinci oameni pentru că au rezistat ordinului de evacuare, a transmis un purtător de cuvânt, citat de Jerusalem Post. Arestările au avut loc după ce protestul se încheiase şi mulţi oameni se aflau pe străzi încercând să blocheze traficul.
Forţele de ordine au avertizat că vor începe să facă arestări dacă sunt ignorate apelurile de evacuare a zonei.
Înregistrări video arată cum cei arestaţi erau târâţi în maşinile poliţiei, în timp ce membri ai Poliţiei de Frontieră blocau mulţimea.
Pe lângă acestea, momentul în care fotojurnalistul Tomer Appelbaum de la ziarul Haaretz era agresat de poliţişti a fost suprins într-o înregistrare video. Appelbaum a fost trântit la pământ de poliţişti în timp ce martorii la incident au protestat strigând în mod repetat „este jurnalist”.
„Am încercat să fac fotografii poliţiştilor şi au decis să mă aresteze”, a declarat el apoi, potrivit Haaretz. „Mi-au distrus şi echipamentul”, a mai spus fotojurnalistul.
Protestul, la care oamenii au păstrat distanţa fizică, a fost organizat de grupuri politice de stânga. El a stat sub sloganul „Nu anexării! Nu ocupaţiei! Da păcii şi democraţiei!”. Unii dintre manifestanţi au purtat steaguri palestiniene, iar organizatorii au proiectat un discurs al senatorului democrat american Bernie Sanders.
Aproximativ jumătate dintre israelieni susţin anexarea, potrivit unui sondaj recent citat de Reuters.
Palestinienii îşi doresc un stat independent în Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza, teritorii ocupate de Israel în 1967.
Netanyahu a ales 1 iulie ca dată la care va începe să îşi pună planul în aplicare, sperând că Washingtonul îi va da undă verde.
Preşedintele american Donald Trump a prezentat în urmă cu câteva luni un plan de pace care presupune ca Israelul să îşi menţină aşezările şi ca palestinienii să îşi stabilească un stat sub condiţii stricte.
Palestinienii au respins propunerea liderului american şi au criticat vehement anexarea propusă de Israel.
Mai multe state şi Organizaţia Naţiunilor Unite au îndemnat Israelul să nu anexeze aceste aşezări, acţiune privită de multe ţări ca ilegală.
- Nicușor Dan: ”Voi acţiona pentru ca România să fie guvernată de forţe pro-occidentale”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în cazul în care Guvernul Bolojan va fi demis prin moțiune de cenzură nu va numi un premier susţinut de AUR, arătând că îşi doreşte ca România să fie guvernată de forţe pro-occidentale.„Deocamdată, bineînțeles, avem o moțiune, se citește azi, semnată de un număr important de parlamentari. Nu … - Iuda Simion mușcă mâna care l-a hrănit
„Iuda” Simion mușcă mâna care l-a hrănit timp de 10 ani și minte în legătură cu excluderea lui Marius Lulea din partid. Tensiuni fără precedent zguduie temeliile partidului AUR, scoțând la iveală un episod clasic de trădare și ingratitudine politică. George Simion, liderul formațiunii, a lansat recent un atac nejustificat la adresa lui Marius Lulea, … - Criză de carburanți în România! Cozi kilometrice la Năvodari: Rafinăria Rompetrol, sufocată
Criza de carburanți din România continuă să creeze tensiuni în sectorul energetic, iar imaginile de la Rafinăria Rompetrol Năvodari arată clar amploarea situației. În noaptea de 29 spre 30 aprilie 2026, autocisterne din toată țara, din Iași, Alba sau Brașov, s-au adunat în număr mare și au format cozi kilometrice așteptând să alimenteze. Transportatorii spun … - Miroase a faliment și sărăcie! Numărul turiștilor pe Litoral mai mic cu 50% decât anii trecuți
Patronatele din turism estimează pentru acest weekend aproximativ 40-45.000 de turiști pe litoralul românesc, în scădere cu circa 50% față de anii trecuți, în contextul unui an sever pentru industria turismului din România, afectată de creșterea TVA și a taxelor, concomitent cu scăderea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță. ‘Avem în față un sezon … - ȚEAPĂ!? UNTOLD Cluj 2026, fără locație și perioadă stabilite, dar cu bilete la vânzare
UNTOLD Cluj 2026 nu are contractul pentru închirierea Cluj Arena semnat, dar organizatorul festivalului vinde bilete, pe modelul evenimentului Kapital, din București. Consiliul Județean Cluj susține că nu este clară nici durata UNTOLD 2026, cu toate că au fost anunțate în spațiul public 3 zile de festival. Sunt UNTOLD și Kapital țepele anului 2026? UNTOLD, …




