Astăzi se împlinesc 71 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia
Noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria românilor basarabeni. Cel de-al doilea val de deportare în masă din RSSM, cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud”, și-a propus colectivizarea ţăranului liber basarabean, scrie InfoPrut.
11 293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35 796 de persoane, dintre care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei şi 11 889 copii, au fost deportate în noaptea de 5 spre 6 iulie în Siberia, în lagăre de muncă forţată. 7 620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.
Aşa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toţi cei care au fost incluşi iniţial în liste au fost deportaţi. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operaţiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, graţie informaţiei oferite de anumiţi reprezentanţi ai puterii care şi-au înştiinţat rudele vizate în acest sens.
Autorităţile au încercat să ţină în mare secret măcar data desfăşurării operaţiunii şi din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua operaţiunii.
Din totalul de 12 860 de familii incluse iniţial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 – au prezentat, chiar în timpul operaţiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine şi medalii sovietice; 508 – îşi schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reuşiseră să se ascundă.
Arestările s-au făcut noaptea. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi. Toate bunurile – casele, utilajul ţăranilor deportaţi – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
Amintim că primul val a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. Au urmat alte doua valuri, – în 1949 și 1951, – în urma cărora au avut de suferit alte aproape 40 de mii de persoane.
