Asigurările RCA, valabile și în format electronic

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat în şedinţa de miercuri modificarea şi completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce priveşte articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate.
„Astfel, la articolul 10, punctul 11 se arată că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate o constituie: litera a) poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; litera b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic”, se menţionează într-un comunicat al ASF.
Totodată, în cadrul aceluiaşi articol, a fost introdusă litera c) care stipulează faptul că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, o constituie şi informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.
Modificările şi completările aduse Normei nr. 20/2017 intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, precizează ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Sursa: www.agerpres.ro
- Românii nu cred că Armata Română nu poate rezista mai mult de 48 de ore în fața unei agresiuni militare„Are armata Română are capacitatea de a rezista 48 de ore, în cazul unui atac, așa cum se specifică în regulamentul NATO?”, au fost întrebați românii într-un sondaj Avangarde. Aproape jumătate dintre ei cred că nu. Potrivit Avangarde, sondajul a fost realizat telefonic (metoda CATI), pe 920 de persoane peste 18 ani, în perioada 6-10 octombrie. …
- Suntem conduși de găinari! Situația din agricultură e „îngrozitoare”, niciun alt guvern nu și-a lovit propriii fermieri așa cum s-a întâmplat în RomâniaLiviu Dragnea a vorbit despre situația din agricultură și despre felul în care guvernul, băncile și companiile străine ar afecta fermierii români. El a criticat lipsa de sprijin pentru producătorii locali. Dragnea a spus că situația din agricultură a ajuns una „îngrozitoare” și că niciun alt guvern european nu și-a lovit propriii fermieri așa cum …
- România jefuită: Petrol, gaze, păduri, sare — România primește doar 3–14% redevență„Petrol, gaze, păduri, sare — România primește doar 3–14% redevență. Media UE? 30%. Norvegia? 45%. Guvernul României alege să piardă bani și să pună biruri la cetățeni în loc să crească redevențele”, scrie, pe Facebook, deputatul Dumitru Coarnă. „Cine câștigă? Nu România, ci marile corporații, iar cetățenii plătesc factura! Salvarea vine de la noi! Doar împreună putem …
- Reforma lui Bolojan creează un haos fără precedent și îi lasă pe români fără certificate de naștere și de decesReforma lui Bolojan ne lasă fără certificate de naștere și de deces după ce Guvernul a sistat achiziția acestor documente. Primarii din toată țara se plâng că ordonanțele adoptate de executiv pe repede-înainte au băgat țara în haos. Edilul din Slatina, Mario DeMezzo, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea Plus că din cauza acestor decizii …
- Se pregătește schimbarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia EPPOMutare cu greutate la Bruxelles: Uniunea Europeană se pregătește pentru o schimbare strategică la vârful Parchetului European. Mandatul Laurei Codruța Kövesi se apropie de final, iar lista scurtă a succesorilor include patru nume sonore din Germania, Austria, Italia și Spania. Patru procurori europeni se află pe lista scurtă pentru a prelua conducerea instituției cu sediul la Luxemburg, …