Politică

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârșitul anului trecut și care s-a soldat cu decesul a două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă.

Procurorii argeșeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești, au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chițoiu sub acuzația de ucidere din culpă, relatează News.ro.

Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chițoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puțin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani și soția acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de mașina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens.

Sursa: News.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button