Când am intrat prima dată în Afganistan, pe aeroportul din Kabul, în 2002, am primit o viză cu anul 1384! Era data după Hegira, calendarul musulman. Nu doresc să fac din nou apel la istorie, la unităţi militare româneşti care au participat la campanii, la războaie pierdute, câștigând în schimb experienţă în luptă şi prestigiu.
Cu toate acestea vă aduc aminte de a doua bătălie de la Kosovo Polje (Câmpia Mierlei), din 1389, atunci când oştenii valahi au dovedit pricepere, devotament, contribuind semnificativ în confruntarea militară dintre o coaliţie armată creştină şi oastea otomană. Era exact secolul XV, cel pe care îl regăsim astăzi în Afganistan! Da, România a cheltuit în Afganistan bani, a pierdut ostaşi în linia întâi, au căzut sub drapel 27 de militari români şi încă doi ofiţeri în rezervă (angajaţi ai MAE şi ONU). Alături de SUA şi de NATO privim la situaţia actuală din Afganistan.
Cât a contat pe scara istoriei recente participarea Armatei României la misiunea din Afganistan? Este o întrebare corectă pe care ne-o punem toţi. Şi la care, parţial, aţi primit răspunsuri. Dar niciunul legat, coerent, pe înțelesul tuturor. În istoria sa recentă România s-a bazat pe ce are mai valoros: pe armată. Vorbim despre tot ce are mai important, tot ce poate oferi de valoare ţara noastră: Armata României susţinută de militarii săi, pe toate palierele. Integrarea în NATO, integrarea în UE nu ar fi fost posibilă la momentele respective fără ca România să ofere un argument consistent: armata naţională!
Armata României avea nevoie de Afganistan pentru a se consolida, pentru a-şi instrui militarii în condiţii reale de luptă. Linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, Stalingradul, Flămânda, Munţii Tatra sunt şi rămân episoade importante pentru istoria contemporană a Armatei României. Dar o armată puternică se căleşte precum oţelul în focul luptelor, în linia întâi. Respectând proporţiile faţă de numele menţionate, Afganistanul cât şi Irakul au fost şi vor rămâne în istoria recentă a Armatei României două furnale care au călit oţelul naţional reprezentat de trupele româneşti. 2002, ianuarie, Armata României nu făcea parte din NATO dar acceptă să participe la misiunea ISAF cu comandamentul la Kabul, cu un pluton de poliţie militară.
Aliaţii noştri din sud, bulgarii, dorind să meargă în siajul navei amiral reprezentată de România, licitează pentru ISAF-ul din Kabul cu o grupă logistică ce avea să vină în teatrul de operaţii Afganistan cu 12 maşini de spălat rufe. Eram pe autostrada de integrare în NATO: şi România şi Bulgaria. La scurt timp, ministrul apărării Ioan Mircea Paşcu acceptă propunerea SUA de a participa cu forţe consistente, de nivel batalion, la Operaţiunea Enduring Freeedom. Un angajament „în alb” pentru ceea ceea îşi dorea în primul rând Armata României: integrarea în NATO!
Şi astfel se conturează pentru prima dată în istoria României conceptul de forţă expediţionară, ceea ce presupune trimitere, deplasarea de forţe militare terestre la distanţe foarte mari. Avem aşadar PRIMA experienţă de acest gen acumulată de Armata României. Un batalion de infanterie avea să ajungă cu tehnica din dotare la peste 2500 de km de graniţele ţării, în Afganistan. Generalul Ioan Sorin a coordonat din Kandahar această dislocare de trupe, efective şi tehnică pentru Batalionul 26 Infanterie „Naegoe Basarab” comandat pe atunci de maiorul Nicolae Ciucă.
Între 2002 şi 2021 Armata României a rotit mii de militari în Afganistan, Irak şi în alte teatre de luptă. A pierdut militari în Afganistan şi Irak. O jertfă pe care nu o vom uita niciodată! Aceşti ostaşi s-au sacrificat sub drapelul naţional. Este cert că parte din aceste efective sunt acum în rezervă. Dar… Sunt şi vor rămâne veterani de război, sunt participanți la un război. Pentru cei care îşi dau cu părerea, pentru cei care dezinformează, pentru cei care reprezintă alte interese decât cele naţionale: o armată instruită, cu efective care au luat parte la lupte reale, care au primit botezul focului, este nu doar puternică ci şi greu de învins! Este Armata de care are nevoie România în acest moment!
O Armată instruită, pregătită oricând şi în orice condiţii de luptă pentru a-şi apăra ţara alături de aliatul strategic SUA şi de NATO!Da, Afganistanul este pentru SUA şi pentru NATO un război cu un rezultat similar cu cel al altor forţe care au încercat să se implice în această regiune. Anticipam asta în 2002 şi am scris-o în cartea mea. Să privim însă Afganistanul, pentru România, ca teatru real de pregătire pentru trupele noastre, ca instrument unic şi esenţial pentru consolidarea parteneriatului cu SUA şi ca argument fără echivoc pentru importanţa pe care o are în cadrul NATO moderna Armată a României! – Radu Dobrițoiu – Afganistan un pământ uitat de timp.
