România și Bulgaria au cei mai ieftini carburanți din UE

România este printre țările cu cel mai mic preț la motorină și benzină din Uniunea Europeană.
Practic, doar bulgarii ne întrec în topul celor mai ieftini carburanți din blocul comunitar.
Astfel, potrivit datelor transmise de Comisia Europeană, la mijlocul lunii octombrie benzina costa în România 0,9344 euro pe litru – în timp ce media europeană era de 1,265 euro pe litru. Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte motorina.
Acum, în București, prețul unui litru de benzină standard pornește de la 4,41 lei, iar cel pentru un litru de motorină – de la 4,36 lei, potrivit datelor de pe paltforma Monitorul Prețurilor.
Unul dintre factori: avem taxe mai mici, spune jurnalistul Energia.ro – Mihai Nicuț. Specialiștii se așteaptă însă la o ușoară creștere de preț pentru carburanți în următoarea perioadă.
Sursa: www.europafm.ro
- Recalcularea pensiilor întârzie inexplicabil: sistemul informatic cedează, iar pensionarii așteaptăRecalcularea pensiilor bate pasul pe loc, cu întârzieri de luni de zile, în timp ce autoritățile invocă probleme informatice și măsuri fiscale neclare. Ministrul Muncii, Florin Manole, recunoaște că nici așa-numita „mică recalculare” nu avansează, iar softul Casei de Pensii este „suprasolicitat”. Pensionarii rămân în continuare victimele unui sistem blocat între promisiuni și erori de …
- Guvernul taie 40% din posturi, dar inventează o nouă direcție! Austeritate cu parfum de sinecuri la Palatul VictoriaMăsuri de austeritate anunțate cu surle și trâmbițe, dar în spatele „reformei” se naște o nouă structură de stat. Se dau afară sute de oameni, dar se înființează „Departamentul pentru Continuitate Guvernamentală” , o invenție birocratică cu 7 posturi noi și zero eficiență. Iar flota de mașini de lux merge mai departe, pe 12 milioane …
- Avizul de mediu – șpagă legalizată. Statul român își sabotează propriii cetățeniAgențiile pentru Protecția Mediului, în loc să protejeze natura, au ajuns să polueze economia românească. Cu birocrație, abuzuri și blocaje intenționate. Obținerea unui simplu aviz de mediu poate dura astăzi 2 sau chiar 3 ani, nu din lipsă de resurse, ci dintr-o practică organizată: întârzierea deliberată pentru a forța antreprenorii să ofere șpagă. Este o …
- Nicușor Dan, redus la tăcere în direct! Ce i-a făcut Bolojan în fața camerelorScene surprinzătoare la congresul PNL: președintele Nicușor Dan a fost împiedicat să vorbească chiar de propriul premier. Ilie Bolojan a intervenit ferm, de mai multe ori, pentru a-i bloca accesul la microfon, sub privirile uimite ale presei și ale colegilor de partid. Congresul PNL s-a transformat într-un spectacol politic fără precedent. Președintele, Nicușor Dan, a …
- Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. 1,8 milioane de angajați rămân fără beneficii realeMajorarea salariului minim pe economie aplicată la 1 ianuarie 2025 este anulată de măsurile de austeritate anunțate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Deși salariul net a crescut cu aproximativ 200 de lei, inflația cumulată și noile taxe vor neutraliza complet acest câștig, afectând direct peste 1,8 milioane de români, potrivit calculelor Blocului Național Sindical. …