ArcelorMittal Hunedoara: Cum a fost distrus Combinatul Siderurgic de deciziile politice post-1989
Combinatul Siderurgic din Hunedoara, azi ArcelorMittal Hunedoara, era cândva una dintre cele mai importante unități industriale ale României. Astăzi, este o ruină industrială. Declinul său nu a fost o întâmplare, ci rezultatul unor decizii politice haotice, privatizări controversate și indiferență guvernamentală.
În perioada comunistă, Combinatul Siderurgic Hunedoara era considerat un pilon strategic al industriei românești. Înființat în 1884 și dezvoltat masiv în perioada regimului Ceaușescu, combinatul producea oțel, fontă și laminate pentru întregul bloc estic. Peste 20.000 de angajați trudeau în ture non-stop, iar orașul Hunedoara gravita în jurul gigantului industrial.
După 1989, însă, lucrurile s-au schimbat radical. În loc de o strategie națională de retehnologizare, guvernele postdecembriste au început „curățenia” industrială, sub presiunea organismelor internaționale precum FMI și Banca Mondială. Combinatul Hunedoara a fost trecut rapid în categoria „neperformant”, ignorând complet capacitățile sale reale și importanța socială și economică pentru întreaga regiune.
Decizia de privatizare din 2003 a fost momentul de cotitură. Guvernul Năstase a vândut combinatul către gigantul global Mittal Steel (care ulterior a fuzionat cu Arcelor), într-o tranzacție lipsită de transparență. Statul român nu a impus nicio clauză fermă privind păstrarea producției de oțel brut sau protecția forței de muncă. Rezultatul? Mittal a păstrat doar laminorul și a închis tot ce era neprofitabil pentru planurile sale globale. Furnalele au fost tăiate, capacitățile de producție distruse, iar peste 15.000 de oameni au fost trimiși în șomaj.
Politicieni cheie care au fost implicați în aceste decizii sau le-au permis prin inacțiune includ Dan Ioan Popescu (ministrul economiei în perioada privatizării), Adrian Năstase (premier la acel moment), dar și succesorii lor, care nu au făcut nimic pentru a revizui sau corecta consecințele privatizărilor haotice. În anii 2000 și 2010, guvernele PDL și ulterior cele PSD-PNL au continuat politica de abandon a industriei grele.
Astăzi, ArcelorMittal Hunedoara mai are câteva sute de angajați. Oțelul nu mai este produs aici, ci importat pentru a fi laminat. Combinatul a devenit o anexă în lanțul global al corporației, iar orașul Hunedoara este o umbră a ceea ce a fost: cu o populație îmbătrânită, șomaj ridicat și tineret plecat în străinătate.
Ruinele combinatului, cu scheletele de oțel ruginite și clădirile părăsite, sunt mărturia dureroasă a unei trădări politice. Hunedoara nu a căzut singură – a fost lăsată să cadă. Iar responsabilitatea este una colectivă: a guvernelor, a miniștrilor, dar și a unui stat care a renunțat la rolul său de garant al interesului național.
