Arafat: Nu vom reveni la carantină națională în valul 4
România nu va intra în carantină națională în valul al patrulea de pandemie, susține Raed Arafat. Șeful DSU a precizat că acum autoritățile au alte mecanisme prin care pot gestiona pandemia.
Întrebat joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă în valul patru ar putea exista o nouă carantină, aşa cum a fost atunci când a apărut virusul, Raed Arafat a răspuns:
„Nu, pentru că avem alte mecanisme acum şi să nu uităm, chiar dacă nu s-au vaccinat atâţia cât ne-am dorit, totuşi sunt deja cinci milioane de persoane vaccinate, pe lângă cele trecute prin boală. Deci nu văd revenire la măsuri radicale sau la carantinare, pe care România oricum nu prea le-a aplicat decât într-o perioadă scurtă la început şi nu văd astfel de revenire la astfel de măsuri, cel puţin din ce vedem la acest moment, nici nu văd justificare pentru ele”.
Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, în contextul creşterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele zile. Raportul GCS indică faptul că de două zile se înregistrează peste 200 de cazuri noi pe zi.